EDITORIAL – Zetea încearcă să-și recâștige liderii importanți din Maramureșul Istoric

349

Ca să funcționeze (inclusiv electoral) în Maramureș ca lider PSD de necontestat, Valer Gabriel Zetea (președinte CJ și președinte PSD) are nevoie ca de aer de câțiva lideri ai partidului importanți în teritoriu.

În această cheie și nu în alta trebuie citită mutarea pe care a făcut-o ducând în ședință ordinară (termenul e nefericit dar asta e!) consilierii județeni la Vișeu de Sus. Pentru oricare dintre primarii din județ, o astfel de mutare e onorantă și înseamnă că CJ-ul are un grad mare de simpatie pentru primar și, indirect, pentru comunitatea pe care o reprezintă primarul. De ce a fost necesară (pentru Zetea) o astfel de stratagemă, habar n-am!

Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman Vărzaru, e un lider serios, care-și vede de treabă. Chiar dacă Zetea a trecut de nenumărate ori prin Vișeu de Sus fără să stea măcar cinci minute cu Vărzaru (ca între coplegi, nu-i așa?) mergând direct la Borșa, primarul din Vișeu și-a văzut de treaba-i. Are prea multe proiecte de pus în practică pentru a sesiza astfel de amănunte. Felul ăsta de a face politică e drept că a dus la ruperea unor legături solide între partidul de la centru (Baia Mare) și teritoriu (Vișeu de Sus), ceea ce poate fi neliniștitor pentru președintele CJ. Mulți lideri locali așteaptă o schimbare în politica PSD care să vină dinspre Zetea. Etapa Dragnea e istorie și nu mai are cum să fie continuată, PSD-ul încercând să se reformateze pentru a face față noilor realități politice. Și, uite-așa… ședința CJ de la Vișeu de Sus consolidează raportul politic dintre Zetea și Vărzaru! Despre raportul uman nu scriu, cu toate că am convingerea că mai e de lucru și că președintele PSD (de data asta) trebuie să fie atent!

Despre întâlnirea (ședința) de la Hotelul Mirage s-a scris, spun doar că a avut loc într-un spațiu al Europei civilizate și dezvoltate. Hotelul Mirage fiind o reușită investițională de proporții marca Zăgrean! În privința seriozității de factură germană ori austriacă pe care e cultivă Vărzaru scriu doar că o are în genetica-i și că vine dinspre tatăl lui și nu dinspre afacerile pe care le-a derulat cu firme austriece ori nemțești. Tatăl primarului din Vișeu de Sus a fost un dascăl de excepție, făcând parte din corpul de dascăli ai Imperiului. Sunt fotografii ale acestuia făcute la Viena, cu cadrele didactice de excepție ale Imperiului Austro-Maghiar, în care tatăl lui Vasile Coman Vărzaru e prezent la loc de cinste. Și cum Vărzaru n-a vorbit niciodată despre acest aspect onorant al biografiei lui, deoarece are bun-simț și consideră că nu e cazul să abordeze aspecte familiale, o facem noi în acest text, pentru ca Zetea să înțeleagă că seriozitatea e baza de dialog și empatie a primarului din Vișeu de Sus.

P.S. Prin ducerea CJ-ului la Vișeu de Sus, în ședință ordinară, Zetea a obținut o jumătate de bilă albă în raporturile lui politice cu liderul PSD de la Vișeu de Sus. E bine și atâta pentru liderul social-democrat din Maramureș. Să nu uităm, însă, că Vărzaru a produs (efectiv) motorul de dezvoltare turistică a zonei, numit Mocănița, și că raporturile lui de colaborare cu Sorina Pintea (ministrul Sănătății) au configurat la Vișeu de Sus un spital (pentru Maramureșul Istoric) ultramodern, cu dotări medicale spectaculoase, un spital ce definește modernitatea introdusă în sănătate în raport cu dezastrul în care „băltește” domeniul acesta la spitalul din Sighetu Marmației.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here