EDITORIAL – Unde dai și unde crapă sau când habar n-ai ce e în țara asta și ești ministru

314

Cum și de ce ajungi ministru atunci când ajungi?!? Încurcate și alunecoase sunt căile care te duc către portofoliul de ministru în orice guvern din România. Pe la alții o fi altfel dar e treaba lor!

La noi, mai nou, avem un guvern liberal despre care știm cum a fost votat în Parlament, cum a realizat o majoritate fragilă și cum au apărut în locul miniștrilor, unii de râsu’-plânsu’, ai PSD miniștri de-ai PNL!

Doamna de la Muncă (de exemplu) e lăudată de colegii ei, e specialistă în… etc.

Doamna aceasta, însă, întărește, rău de tot, zicala „Lumea devine complicată din cauză de specialiști”. Cel mult (adică maxim) doamna Alexandru poate fi elogiată pentru grația cu care bate câmpii. Și cam atât!

După ce a lansat o dezbatere, care n-a mai avut loc și nu va mai avea loc, în care cetățenii patriei ar fi trebuit să-și dea cu părerea despre pensionarea la 70 de ani (dacă se poate și la 80! – n.m.) sigur că pentru anumite tronsoane de populație (medici, profesori…) a revenit, dând asigurări că în România modificarea vârstei de pensionare nu va avea loc în curând… Răul însă a fost făcut.

În târguri, oboare (că avem și din astea în România) națiunea discută. „Măi, ăștia vor să ne îngroape înainte de a ne pensiona”, zic hâtrii. „No, da’ pă ăștia cine i-o ales?”, se întreabă mușteriii la un pahar de votcă, spunând că ei nu vor vota astfel de doamne ca doamna de la Muncăetc.

„E ușor a spune vorbe când nimic nu ai a zice” e fraza care definește până azi activitatea de la Ministerul Muncii (minister condus de liberali).

Mai nou, aceeași ministresă scrie textulețe pe Facebook. Media națională preia și dezbate. Oameni din târguri și oboare beau țuică după țuică, vărsându-și năduful.

Doamna de la Muncă zice: „Orice român, când ajunge la vârsta pensionării, se va duce la un ghișeu, va depune o cerere și e treaba funcționarilor să-l anunțe de când intră în plată cu pensia și care e pensia aia”. E firesc să se întâmple așa, că așa e prin Occident!

La noi, mai alatăieri, un târgovăț îi povestea unui muncitor necalificat: „De patru luni circul pe la uși și prin birouri ca să-mi adun vechimea în muncă. Stau la cozi, vin la programări. E un haloimăs cum nu s-a mai văzut. Și mai am de umblat vreo două luni că depășesc termenul când intru în pensie și nu-i gata dovada că am muncit: cât, unde, când și cu ce salarii!”.

Realitatea e una în România, ce zice doamna ministru de la Muncă ține de normalitatea care în România nu se egzistă.

De fapt, doamna Alexandru trăiește utopic în lumea ei și nu în lumea amărâtă a românilor anului 2020!

Marian ILEA   

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here