EDITORIAL – Tomografia “depozitului” de la Fărcaşa

471

Depozitul de la Fărcaşa (sat Sârbi). menit să prelucreze tehnologic “gunoiul” adunat în comunităţile din judeţ, se află într-o situaţie inedită: pornit de ani buni (de pe vremea preşedintelui Mircea Man), dacă nu se termină ca lucrare în patru luni se pierde finanţarea proiectului european şi vreo şase milioane de euro trebuie returnaţi! De unde-i dai? Păi, din fondurile Consiliului Judeţean Maramureş! Aşa că s-au căutat soluţii pentru ca noile construcţii plus linia tehnologică instalată să nu pornească la vale!

Proiectul n-a prevăzut să plasezi construcţiile în vârf de deal şi să te trezeşti cu ele în “fund de vale”. S-au făcut foraje, s-a studiat soliditatea terenului şi apoi s-a pornit lucrarea. Numai că… s-au făcut sute de foraje la adâncimea de 5 (cinci) metri. În timpul construcţiei s-a excavat terenul şi la vreo 20 (douăzeci?) de metri adâncime. Forajele au fost, carevasăzică, inutile, de râsu’ – plânsu’! Depozitul ăsta (cu bucluc) se putea plasa unde s-a plasat fără niciun foraj. Indolenţă? Neştiinţă? Sau s-a aplicat principiul “Merge şi aşa”?

Dealul unde s-a construit are la bază un strat de argilă care datorită infiltraţiilor de apă vine la vale ca o sanie! Asta s-a observat mai târziu! Când se ridicaseră construcţiile! Şi, ca să nu fie… prea târziu şi ca să nu constatăm că s-au cheltuit fonduri europene defectuos, echipa Zetea de la CJ Maramureş (moştenitoarea acestei lucrări pornită de Man şi continuată de Ciceu Zamfir) s-a apucat de găsit soluţii.

S-a găsit un specialist (profesor universitar) care elaborează o strategie de consolidare a dealului. Acesta a efectuat foraje (nu el, ci specialişti într-ale meseriei de sondori) la mare adâncime, mai are de efectuat vreo câteva astfel de “găuri” în “interior de deal”. S-au terminat fondurile pentru această acţiune. S-au găsit greu soluţii legale datorită “obtuzităţii” ori spaimei funcţionarilor din CJ.

Zetea s-a dus la ANAF, la Finanţe, la Capitală cu jalba-n băţ şi cei de acolo au identificat o metodă legală pentru a termina forajele cu plata la zi. Se munceşte la ultimele foraje.
Soluţia profesorului pare simplă: trebuie făcute drenaje care să nu permită ca apa să ajungă la stratul de argilă care, uscat, devine o fundaţie solidă pentru tot dealul cu pricina!
E uşor să formulezi în câteva fraze soluţia, e greu s-o pui în practică din perspectivă ştiinţifică.
Şi, uite-aşa, dacă se va munci coerent se va termina treaba la termen (am convingerea că se va putea cere 2-3 luni de prelungire a termenului de dare-n folosinţă). E o saga lungă care a produs dureri de cap mai multor preşedinţi de CJ ce şi-au plasat această problemă la predarea şi preluarea mandatelor. Cel care a pornit daravera e Mircea Man, singurul (nu-i aşa?) preşedinte de CJ ales prin vot uninominal! Bine că i-au urmat preşedinţi aleşi pe liste de partid!

Marian ILEA

1 COMENTARIU

  1. Amatorism total.Oricum Man,Ciceu si Zetea sunt groparii acestui judet,ajuns la nivel de Teleorman si Vaslui. Traim era unei depopulari masive a judetului din cauza salariilor mici,a lipsei de locuri de munca si nu in ultimul rand datorita lipsei de perspective.Unii inca asteapta construirea de parcuri industriale,asta in timp ce indivizii astia sunt preocupati doar de nimicuri.Incompetenta si toparleala artistica,intr-un judet in care au reusit sa distruga chiar si turismul care se mai balacarea din inertie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here