EDITORIAL – Surprize în fiecare zi și oameni ajunși la limita suportabilității!

337

Criza sanitară a adus populația României la limita suportabilității! E una când spui, de la vila Lac 1, “Stați în case cu cei dragi” și e alta când pui în practică o astfel de cerință într-un apartament de două camere, alături de o nevastă și cinci odrasle!

E una când nevasta îți face aluat, te trimite în piață să cumperi verdețuri ca să mâncați și voi plăcinte și când ajungi la marile lanțuri de magazine constați că nu mai este drojdie. {i „surprizele” astea se țin lanț în fiecare minut al vremurilor cu Covid-19!

Toate sunt neplăcute, de la postumanism, postpolitică, infatuare ajungi în trei zile într-o junglă urbană în care nimic din ce știai nu mai e valabil!

În cartierele oarecum așezate și tradiționale, unde viața curgea lin a pornit o luptă underground pentru supraviețuire. Teoreticienii și inteligenții lumii postumaniste sunt blegii luptei pentru supraviețuire unde un dușman invizibil (care nu e creație de laborator, e probabil un răspuns al naturii la bătaia de joc la care a supus-o omul în ultimii zeci de ani!) îți vine de hac pe nesimțite.

S-au închis și cafenelele. Bei cafeaua la „borul calului”, în pahare de plastic, lângă terasa unde altădată îți treceai orele la taclale. Lângă tine, un „disperat” încearcă o glumă la care nu râde nimeni.

Oamenii sunt tăcuți. N-au răspunsuri. Li se spune că după coronavirus va veni foametea.

Deocamdată oamenii, în tăcerea lor, își controlează reacțiile. La un moment dat vor ceda. Rând pe rând, va răbufni furia și aparenta liniște va deveni zgomotoasă. În spatele acestor reacții e neputința unei lumi civilizate, unei lumi care a luat în bășcălie simplitatea naturii, frumusețea anotimpurilor, a munților, a văilor! O lume care a călcat în picioare tot ce a primit frumos de la alte generații!

Covid-10 e, probabil, o ultimă încercare pe care natura o face cu omul, trăgându-l de urechi.

Cred că în această perioadă se plânge vârtos. Cred, însă, că se va depăși criza sanitară și foametea iar omul (această ființă ciudată, plină de mister) o să uite și o va lua de la capăt cu viața-i absurdă, îndreptată împotriva naturii.

Se estimează că-n doi ani lucrurile vor intra în normalitatea pe care o cunoșteam. Experiența aceasta „la limită” nu va fi uitată de tineri. Ei pot repara ceea ce s-a stricat!

Experiența aceasta, cu cazuri individuale, va intra în poveștile locului, pe care născuții anilor ce vin le vor savura la vremea lor.

Prea și-a bătut umanitatea joc de ceea ce e frumos pe planeta asta. Prea s-a crezut aotputernică! Un virus banal (aparent) scutură omenirea din rărunchi.

În fiecare „poveste” a lumii a existat și un contra-răspuns al oamenilor. El va veni peste câteva zeci de luni. Până atunci trebuie să ne schimbăm obișnuințele și, până la urmă, viața!

P.S. Închei acest text cu o mărturisire scrisă a unui medic de la un spital din Lombardia: „Până acum trei săptămâni noi eram mediciniști, trăiam în sfera științei, în care Dumnezeu n-avea loc!

În urmă cu douăzecișiuna de zile au apărut primii pacienți infectați cu Covid-19. Primele zile au venit câte doi-trei, apoi au apărut zeci, apoi sute! I-am tratat pe fiecare. Oameni în vârstă care au plătit conștiincios taxe statului italian. Apoi au apărut și mai mulți și noi, corpul medical, din medici am ajuns sortatori! Sortam oameni care urmau să moară deoarece îi trimiteam la casele lor.

Când eram tineri râdeam de părinți când mergeau la biserică. {tiința pe care o învățam în facultate nu se întâlnea cu religia, cu Dumnezeu.

În spitalul unde lucrez a apărut un preot de 75 de ani, cu o Biblie. Respira greu din cauza Covid-19. Dar mergea la pacienți și se rugau împreună. Aceia îl țineau de mână. Între timp, doi colegi au murit.

În cinci zile am ajuns toți din corpul medical să ne rugăm. Acolo unde știința medicală își arată limitele e înlocuită de rugăciune. În zilele astea am învățat acest lucru.

Acuma a murit și preotul bătrân. Ni s-a rupt ceva din suflet. Nu știu când se va termina această suferință. Probabil vom muri mulți dintre medici. Dacă vom supraviețui vom fi alți oameni. N-am crezut că-l vom descoperi pe Dumnezeu și rugăciunile.

Azi, când mă gândesc, mi-e rușine că am râs de părinții mei. Aveau o liniște pe care am văzut-o doar la bătrânul preot pe care l-am pierdut din punct de vedere medical”.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here