EDITORIAL – “Scriitori și liceeni”, un proiect care a demarat în Baia Mare

334

Daniela Sitar-Tăut (profesor la Colegiul “Vasile Lucaciu”) se află la cârma unui proiect cultural generos, “Scriitori și liceeni”, care aduce în Baia Mare creatori de literatură în dialog cu liceenii de la “Lucaciu” și “Eminescu”. Daniela este secondată de prof. Monica D. Cândea de la Colegiul “Eminescu”.

Proiectul a fost demarat după ce președintele României, Klaus Werner Iohannis, a amintit că, sub patronajul Președinției României, anul 2019 e al cărții și al cititului acestui produs ce în România are nevoie de marketing. “Am spart gheața” acestor întâlniri marți la “Eminescu” și miercuri la “Lucaciu”!

Liceenii au fost “pe fază” și la “Lucaciu”, în sala festivă, am pregătit un program spectaculos. Într-o sală plină și gălăgioasă (cum altfel, dacă tinerii au nevoile lor ce țin de adrenalină, curiozitate și dorința de a vedea scriitori).

Și cum la “Lucaciu” sunt și elevi de clasele V-VIII, surpriza a venit dinspre aceștia. Am pus pe scenă, într-o formulă de teatru de lectură, o secvență dramaturgică dintr-un triptic prozastic selectat din recentul volum de proză “Zeppelinul Piticului”, pe care l-am publicat la Editura Paralela 45. Bravo lor! A fost un eveniment reușit! La întâlnirea cu lucaciștii a fost prezent și directorul liceului.

Curiozitatea liceenilor pare că a fost satisfăcută de “întâlnirea” din sala festivă, cred că nu a fost festivism, ci un dialog plin de nerv, într-o sală plină de gălăgie. Și să nu-și imagineze oarecineva că “gălăgia” a sabotat dialogul. Nu cred că există (de fapt, sper să nu existe!) liceeni liniștiți, adormiți ori moțăind la astfel de provocări pe care Daniela Sitar-Tăut le lansează, aducând la Colegiul “Vasile Lucaciu” scriitori.

Mai cred că este necesar ca slujitorii condeiului să participe la întâlniri interactive cu liceenii. E un public potențial într-ale “cititului cărților” în viitor.

Scriitorii se întâlnesc, astfel, cu viitorii consumatori de literatură. Fac reclamă cărților și îndeamnă la lectură. Proiectul Danielei Sitar-Tăut cred că tocmai asta urmărește. “Pseudo Turnul de Fildeș” al creatorului de literatură e depășit, e desuet și păgubos în secolul 21.

În fiecare lună din anul 2019, cele două colegii băimărene se vor întâlni cu scriitori importanți ai literaturii române, punându-se “consistență” pe un demers exprimat de președintele României. Altfel, risca să rămână la stadiul de început, să se prăfuiască printre hârțoagele de la Cotroceni și cam atât!

Echipa Daniela Sitar-Tăut face servicii literaturii și scriitorilor. “Scriitori și liceeni” e un proiect serios, plin de provocări pentru scriitori și merită atenția și dinspre presă. În pagina de cultură a “Glasului” vă prezentăm astăzi câteva reacții ale liceenilor, după întâlnirea din sala festivă!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here