EDITORIAL – Putere și politică

325

Nu întâmplător am ales acest titlu al editorialului, pentru că în perimetrul acestor două cuvinte din titlu ne ducem, de fapt, viața de zi cu zi. La 30 de ani de la schimbarea regimului politic, suntem într-o perioadă în care nu înțelegem nimic din ceea ce se petrece pe scena politică, cică „în numele democrației”.

Vom defini în alt editorial „democrația” deoarece de mii de ori se face apel la ea, fără ca principiile acestea să fie respectate. Nici nu avem cum, pentru că noi, românii, nu avem exercițiu politic, vreme de aproape 50 de ani am avut o politică de stat în care puterea o deținea doar un singur om! Noi, restul, raportându-ne la modul lui de gândire și trăind cu complexul „Tătucului”, importat din URSS. A fost vorba de un implant politic nefericit pentru România ce ne-a mutilat conștiințele timp de 50 de ani. Era la acea vreme un singur institut politic, „Ștefan Gheorghiu”, care se ocupa să creeze „politicienii” de partid și prea puțin în slujba statului. Aceștia din urmă aveau să acceadă la Putere în România anilor ’90. La începutul anilor ’90 am câștigat drepturi și libertăți, de fapt cuvinte rostite de niște politicianiști proveniți de la școala comunistă „Ștefan Gheorghiu”, dar toate aceste beneficii câștigate erau sub puterea și supravegherea atentă a statului.

Aș dori să analizez, pe rând, cele două cuvinte: Putere și Politică. Putere! Ce este puterea? Dacă întrebăm un prieten, un coleg chiar și un politician, ce răspunsuri am avea? (Aici nu ne referim la puterea fizică, puterea unui motor etc.) Vom avea multe răspunsuri. Vă voi da doar câteva exemple: „Un sentiment inegalabil, dincolo de conștiință și adevăr”, „cea mai mare dintre iluzii”, „este un drog care ia mințile oricui gustă din ea”, „este raportul comandă-supunere care se instituie în educări libere”, „să ții în mâini frica altuia și să i-o arăți”. Observăm că pentru unii puterea este negativă iar pentru alții pozitivă. Dacă luăm în sensul pozitiv, puterea înseamnă, de fapt, capacitatea de a face alegeri conștiente și de a obține rezultatele pe care le dorești cel mai mult iar pe parcurs să creezi valoare și pentru alții. Dacă puterea este împărtășită și nu impusă, puterea are capacitatea de a defini nevoile umane și de a le rezolva. Am convingerea că puterea orientată într-un sens, pentru un bine cât mai larg, are efecte benefice asupra fiecărui individ atât pentru prosperitatea lui materială cât și pentru dezvoltarea spirituală.

Politica! Să știm cu exactitate ce înseamnă politica ne întoarcem cu câteva mii de ani în urmă, într-o etapă a evoluției unei colectivități umane, în condițiile în care produsul muncii lor depășește necesarul de consum pentru supraviețuire, care dă naștere la acumularea unor bunuri în interes privat. Această stare de lucruri, diferită de cea anterioară, în care produsul muncii era împărțit în mod echitabil, a dat naștere la apariția unor membri favorizați ai colectivității, născându-se de aici lupta dintre cei ce posedă și cei care nu posedă. (Au fost primele diferențieri de natură socială, care au anticipat nașterea politicii) Miza fiind aici bunurile acumulate, existau două posibilități: fie repartiția bunurilor se făcea echitabil, fie se iniția lupta pentru menținerea stării create de această diferență. Odată intrată într-un obicei lupta pentru acest „profit”, colectivitățile se scindează, fiecare dintre părți dorind să-și instaureze propriile favoruri prin intermediul forței și începe, fiecare dintre părți, să se structureze ierarhic ca și grup armat, dând naștere astfel germenului numit stat. (Așa s-au născut societățile umane cu bogați și săraci. Bogații, din acest moment, elaborând strategii să-și păstreze averea și privilegiile. Săracii, încercând să aducă societatea umană acolo de unde s-a pornit, lucru care mai mult s-a clamat decât s-a pus în practică, inclusiv și în perioada comunistă.). Odată ce a apărut statul, cei mai inteligenți dispuneau de instrumentul social care impunea regulile grupurilor, subgrupurilor și indivizilor componenți ai comunității, în conformitate cu propriile scopuri. De atunci și până în zilele noastre, întreaga politică s-a desfășurat în jurul instrumentului „Puterii”.

Puterea politică dă naștere la acțiune și reacțiune, adică putere și opoziție, adică avantaj și dezavantaj. Puterea dispune de resurse și multe-multe avantaje pentru grupurile și subgrupurile afiliate și fidele lor, opoziția sau reacțiunea vrea și ea resursele și avantajele date de acestea, dar nu toți vor încăpea la această masă a împărțelii și atunci ia naștere lupta pentru putere. Dacă de-a lungul istoriei schimbarea puterii sau a unei orânduiri se făcea prin luptă, acum, în zilele noastre, lupta pentru putere se face prin așa-zisul vot democratic, care funcționează pe principiul „nu contează cine votează, contează cine numără voturile!”. În episodul următor, de ce este curvă politica.

Corin CHERECHEȘ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here