EDITORIAL – Probleme mari cu gunoiul (și menajer) în Maramureș

254

Lăsăm la o parte Centrul de colectare a gunoiului de la Sîrbi (Fărcașa). Până va fi gata și funcțional problemele zilnice de prin comunele și orașele Maramureșului țin (și) de gunoiul menajer care trebuie gestionat zilnic.

Cam peste tot situația acestuia e dramatică. Lăsăm la o parte soluția ca fiecare comună ori oraș (ne-a spus Vasile Coman, primarul din Vișeu de Sus) să inițieze contracte de transport al gunoiului în minuscule gropi de gunoi improvizate (de exemplu, Vișeu de Sus transportă gunoiul printr-un agent economic la Sighet). Costurile acestei activități sunt enorme în raport cu un transport al gunoiului menajer centralizat pentru întregul județ. S-a ajuns ca o tonă de gunoi să coste 260 de lei (transportat la gropile de gunoi improvizate) în loc de un preț normal de cca. 160 de lei/tonă.

Și… venim la ceea ce primarii de comune ca Toader Ștețcu (Moisei) ori Vasile Mîrza (Rozavlea) numesc moștenirea culturală a cetățenilor din mediul rural care duc gunoiul la râu, unde-l depozitează, neluând în seamă spațiile amenajate de colectare. „E o mare problemă cu care ne confruntăm zilnic, asta cu gunoiul menajer. Am făcut apel la cetățeni să depoziteze gunoiul din gospodării în spațiile amenajate de noi, am lipit peste tot în comună afișe cu mesaje ultimative pentru ca râul să nu fie «inundat… de gunoaie». Din nefericire, rezultatele sunt nesatisfăcătoare, așa că am hotărât să punem 18 camere de filmat în comună, în puncte strategice, care ne vor arăta cine și când aruncă în râu gunoaiele. E o situație neplăcută cu care ne confruntăm și cred că doar așa vom sparge această «barieră culturală» care ține de obișnuința de a duce la râu gunoiul menajer și de a ignora spațiile unde acesta trebuie depozitat”, ne-a spus Toader Ștețcu (primarul Moiseiului).

Cam la fel e și la Rozavlea, unde primarul Mîrza are de gestionat o situație asemnănătoare.
Și cum… Maramureșul n-are trebuință de munți de gunoaie care să-i „inunde” râurile e de muncit pentru a sparge o „cutumă” legată de felul în care trebuie depozitat gunoiul și unde trebuie depozitat.

Am dat doar câteva exemple, descriind o situație generalizată în județ. E cazul ca oamenii să înțeleagă sau să fie făcuți să priceapă că râurile au cu totul alt rol și nu cel de gropi de gunoi improvizate sub pavăza „cutumelor culturale” care sunt, de fapt, gesturi ale inconștienței unor membri ai comunităților din județ.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here