EDITORIAL – O lege a pensiilor pentru cei bătuți de soartă a trecut prin Parlament

85

În sfârșit a fost votată legea pensiilor în Camera Deputaților. PNL s-a abținut de la vot! PSD și ALDE și-au asumat legea pe care au elaborat-o! E o lege care trebuie studiată de către cei cinci milioane de pensionari și de către mulți alți români care se apropie de pensie.

E o lege care elimină marile nedreptăți la care sunt supuși viitorii pensionari în momentul în care își adună vechimea în muncă și se trezesc cu jumătăți de normă (4 ore) pe parcursul a mulți ani lucrați (zilnic câte 8 sau mai multe ore!) și asta din cauza unei economii în regim privat în care patronii și-au făcut de cap, lovind în viitorii pensionari. Că multe aberații de soiul ăsta s-au gândit și pus în practică în cârdășie patron – angajat, că patronul îți spunea „Te plătesc patru ore și diferența «la negru»“e un truism al economiei de piață din România.

Ajunși la vârsta pensionării, zeci de mii de români au rămas (cam dură va fi exprimarea, dar asta e!) în curul gol! În acest segment de pensionari (sau viitori pensionari) legea pensiilor face un pic de dreptate, statul asumându-și vina aberațiilor produse în filosofia muncii după anul 1989! E o lege pentru oameni aceasta și nu împotriva lor! N-ai cum să nu saluți o astfel de lege care e pe masa lui Iohannis pentru a fi promulgată.

Vechimea în muncă, pensiile (oricum mici și foarte mici), prețurile care au luat-o în sus și viața sinistră pe care o trăiesc milioane și milioane de români justifică o astfel de lege dată de PSD! Realitatea în România e cea de mai sus! Poveștile ori ideile unei coerențe a muncii clamate de Opoziție sunt (cel mult) pentru viitor! Nu poți cere coerența muncii în trecut!

Nu poți lăsa bătrânii răpuși, oricum, de muncă fără pensii deoarece patronii postrevoluției s-au dedat la șmecherii imbecile pe spinarea muncitorilor într-un stat care se declara aproape zilnic capitalist, fiind în realitate un stat al șmecherilor de proastă calitate și a unui sistem patronal ce a funcționat pe spinarea unor amărâți ce azi își caută dreptatea pe la oficiile de pensii! Legea pensiilor trecută prin Camera Deputaților e o lege bună!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here