EDITORIAL – O întâmplare cu Augustin Cozmuţa

474

“Scriitorului Marian Ilea, în amintirea vremurilor urâte, pe care le-am traversat în istorie, împreună”
Cu preţuire, Augustin Cozmuţa, 9 decembrie 2014.

N-a trecut mult de când criticul literar, jurnalistul şi, mai ales, Omul Augustin Cozmuţa a venit la Bodegă să-mi aducă o carte proaspăt ieşită din tipografie. Era 9 decembrie 2014, la înserare, cu frig de crăpau pietrele. Gusti îşi îmbrăcase paltonul, pe bulevardul Republicii, bătea vânt de Siberii.

Am stat de vorbă cam o jumătate de ceas. A luat cartea, a scris dedicaţia din începutul acestui text, ne-am strâns mâinile şi a plecat.

Am citit titlul cărţii, “Alte pagini de critică literară”, şi apoi dedicaţia adresată mie. Avea dreptate, nu făcea compromisuri, nici măcar atunci când scria dedicaţii pentru cititorii cărţilor sale.

Trăisem împreună vremuri urâte şi lungi, prea lungi, traversând împreună ani buni din istoria acestor locuri. Augustin Cozmuţa a murit la fixarea timpului, a clipei, a evenimentului cotidian într-o istorie de sorginte culturală a Maramureşului.

A adunat peste 40 de ani în care, cu o blândeţe incredibilă, pentru vremurile parcurse, a comentat, a analizat, a dat sentinţe literare despre scriitori, artişti plastici şi muzicieni care (ca şi el) au trăit şi au creat artă.

Textele lui de proză, numeroase, radiografiază prezentul devenit istorie a culturii locului. A practicat un jurnalism cultural, pe care nu l-a mai continuat nimeni!

Critic, istoric într-ale fenomenului artistic şi (evident) jurnalist, Augustin Cozmuţa şi-a făcut treaba aşa cum se cuvine.

Artiştii locului l-au considerat un reper cultural, într-o gazetărie care-n Maramureş avea nevoie de repere.

Am mai scris despre Augustin Cozmuţa. Azi nu fac decât să dezvălui o întâlnire despre care n-am făcut vorbire, o întâlnire de la Bodegă, când la plecare-i, l-am urmărit îndepărtându-se prin frigul acelui decembrie 2014.

Părea stăpân pe un bulevard băimărean, în care bătea vântul şi frigul se înstăpânise atotputernic. Aşa mi-l aduc aminte pe Augustin Cozmuţa.
În anul 2017, doamna Ileana Cozmuţa, soţia lui Augustin Cozmuţa, mi-a adus o carte ce apăruse la Editura Cromatica Press din Baia Mare. Titlul cărţii: “Anul 70 al vieţii mele. Jurnal”. E o carte ce a văzut lumina tiparului prin strădania doamnei Ileana. În fiecare pagină de jurnal, te întâlneşti cu Augustin Cozmuţa.

Închei cu ceea ce a scris în “Jurnal” Augustin Cozmuţa, în 20 noiembrie (miercuri) 2013:

“Am trecut azi pe la apartamentul din oraş, pentru a verifica poşta şi a uda florile, ca de obicei, cum o făceam de ceva vreme, de când ne-am stabilit cu locuitul în căsuţa noastră din Ferneziu. E niţel straniu să revezi un spaţiu în care ştii că ai locuit cam 30 de ani şi să te simţi totuşi stingher şi străin, ca şi cum te-ai întâlnit cu un peisaj pe care l-ai părăsit şi de care te-ai despărţit, nu neaparat spre a nu-l mai revedea vreodată.

Camerele, rămase intacte, nu reuşesc, însă, să alunge sentimentul de gol şi de răceală, creat în suflet prin absenţa îndelungată de a-l locui împreună cu familia, cum a fost altădată. Până şi cărţile din rafturi ori tablourile de pe pereţi parcă le priveşti de la mare distanţă, senzaţie dată, însă, doar de trecerea timpului, de când n-ai mai stat permanent în preajma lor.

Aşa ne obişnuim, de fapt, să ne despărţim de luminile acestei lumi, până în momentul în care părăsim însăşi această lume, cu mai mult sau mai puţin, repet, după cum te surprinde destinul”.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here