EDITORIAL – Început de iulie 2019, la Primăria Satulung

266

De curând s-a terminat sărbătoarea (zilele) Satulungului. Moment al petrecerii, al bucuriei fiecărei veri, când oamenii se adună timp de două zile să petreacă, să stea de vorbă, să joace fotbal (au fost 10 echipe care, timp de o zi, au bătut cu pasiune mingea pe terenul înierbat, de la copii la tineri și mai puțin tineri).

Au urmat ansamblurile folclorice și un concert al unei vedete de altădată: Mirabela Dauer.

În biroul de la Primărie, Bujorel Mureșan ne spune, cu lux de amănunte, cum a fost! Are în el mândria pe care a simțit-o pe scenă, înmânând diplome cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. „Anul acesta am avut în Satulung și în satele care alcătuiesc comuna 12 cupluri. Fața petrecerii au luat-o cei din Pribilești. De aici au fost 7 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Cred că am reușit astfel să arătăm generațiilor tinere modele de conviețuire familială pentru ca tradiția și viața bazate pe sentimentul familiei unită să rămână în sufletul fiecăruia și, cu timpul, tinerii din comună să urmeze exemplul celor bătrâni. Altfel nu se poate. Acestea sunt exemplele bune că-n rest, de la Internet și de la firmele astea moderne de comunicare, nu cred că tinerii învață prea multe pentru a-și clădi viețile și a forma familii”, spune Bujorel Mureșan.

„În Satulung, după zilele comunei, uite că am dat ordin de începere a lucrărilor la sala de sport, modernizăm în continuare drumurile de interes local cu fonduri guvernamentale și europene. Avem la Arieșu de Pădure cca 70% finalizat drumul, grădinița din Satulung a ajuns la nivelul etajului și eu insist ca de la anul să înceapă treaba acolo. Va fi o grădiniță cu program prelungit. Se vede că după ce am petrecut nu am stat să ne odihnim, suntem la muncă și cred că doar așa putem descâlci investițiile noastre printre încâlcitele căi ale hârțogăriilor. O facem cu răbdare și zic că și cu știință”, mai spune primarul din Satulung.

În comună se fac pregătiri și pentru tăiat de panglici. Căminul din Hideaga are termen de predare în 15 august. Precaut, primarul a fixat inaugurarea la început de octombrie.

Cât privește alimentarea cu apă în zone care au rămas fără apă, la Satulung lucrările se fac la foc continuu și-n regie proprie.

Ar mai fi probleme ale verii și toamnei acestui an legate de atacurile mistreților care distrug recoltele și intră până și-n curțile oamenilor. Aici, însă, e de schimbat și legislația și de păstrat mistreții într-un număr rezonabil, nu lăsați să se înmulțească în detrimentul comunităților umane.

Optimismul și entuziasmul din Primăria Satulung sunt sănătoase, debordante deoarece primarul e un adevărat stăpân al meandrelor administrației locale.

Marian ILEA

1 COMENTARIU

  1. Doamne fereste cate aberatii in acest interviu. Ca sa fie clar : drumul de care vorbeste edilul ca se va termina este drumul care duce de la primarie la dansul acasa, cine are noroc sa stea in calea drumului are drum, cine nu… sa se mute pe strada domnului primar. Se poate verifica pe Internet, internetul care spune domnul primar ca nu este benefic pentru o maturizare completa a omului! Anul 2019! Caminul cultural Hideaga o investitie inutila (de parca asta este prioritar in comuna asta care arata vai de mama ei) probabil facuta cu scopul de a ii creste salariul edilului cu 25 %. Salar care e modest: 13.000 ron. Exact! 130 milioane vechi! Canalizare nu se face decat dupa ce o sa termine drumurile ca sa le sparga din nou si sa le refaca. Aceasta este imaginea administratiei PSD in care toate se fac pe dos si nu exista un pic de interes pentru accesarea fondurilor europene (ca deh… trebuie folosit internetul care este daunator maturizarii)!

Leave a Reply to Danciu Cristian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here