EDITORIAL – Monografia oraşului Baia-Sprie

256

De Centenar, autorităţile locale (în cadrul unui proiect dedicat Centenarului) publică o carte de documente (date statistice, scrisori etc.) legate de istoria aşezării de pe malul Săsarului.

Publicăm azi câteva „gânduri“ legate de acest demers istorico-literar necesar pentru comunitatea băiespriană.

„Contribuţia românilor din Baia Sprie, Satu Nou de Sus, Tăuţii de Sus şi Chiuzbaia la Marea Unire“ se vrea a fi un soi de monografie a unui oraş Mitteleuropean atestat (cum scriu autorii – Muntean Gheorghe şi Costin Alexandru) „documentar relativ târziu, abia în jurul anului 1329, când regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1301 – 1362) a donat judelui – Corrodus Judex Civitatium Rivulus Dominarum et de Medio-Monte, pădurea (Silva Nigra) localizată între cele două oraşe libere regeşti, Baia Sprie şi Baia Mare, pentru ca „să poată aşeza oameni şi să poată face un sat sau mai multe sate …“ (29 mai 1329). Ambele oraşe aveau statutul special de cititor, aflându-se sub administraţia unui jude comun.

Cam aşa începe demersul acesta care împleteşte cercetarea unor documente cu încercarea de a creiona atmosfera celor câtorva sute de ani de existenţă a unui oraş spectaculos, cu oameni de succes care făceau naveta între: Budapesta, Viena, Munchen şi Baia Sprie, şi cu mineri care ştiau drumul de la case la minele de la Dealul Minei!

Cosmopolitismul oraşului a continuat şi e la fel de puternic şi azi. Băiesprieni care se duc la concerte simfonice ori la teatru la Budapesta trăiesc în acelaşi oraş cu oameni care arareori au trecut frontiera Băii Sprii ca să meargă cu autobuzul (altădată cu trenul) până-n Baia Mare ori Dej sau Cluj.

O lume amestecată, pestriţă, de târg dulce-amărui, de imperiu, a fost Baia Sprie, cu pasiuni ori o lentoare exasperantă în care a coexistat multiculturalismul (considerat astăzi păgubaş) cu multietnicismul într-o lecţie de bună convieţuire (cu hiatusuri specifice Vechiului Imperiu)!

Astfel se explică prezenţa românilor transilvăneni în oraş unde vieţuiau covârşitor: ungurii, nemţii (austriecii) şi, târziu, evreii. Cu greu şi-au făcut loc românii transilvăneni în Baia Sprie dar „sub jugul vremilor“ au chibzuit şi au ajuns şi ei băiesprieni. Oraşul şi-a cultivat mândria de a aparţine cetăţenilor şi cetăţenii mândria de a aparţine oraşului.

În timp, Baia Sprie a devenit centrul Mitteleuropean (deşi era la margine de imperiu) şi de aici cosmopolitismul a fost cel care şi azi îi determină pe băiesprieni să fie „lumea“ înconjurată de „lumea mare“ a Europei.

Op-ul celor doi autori încearcă să schiţeze şi acest fel de simţire cetăţenească, înşirând fapte istorice cu anii specificaţi apăsat, după fapte istorice cu alţi ani specificaţi la fel de apăsat. Baia Sprie avea mine mai profitabile decât cele din Baia Mare (aflăm din documentarea autorilor), aşa că în anul 1689 acestea au fost preluate de „Cămara din Spis“ (Kosice), apoi Baia Sprie are o legendă cu fiica unui tarabostes (Spania), legendă pe care aţi întâlnit-o pe parcursul Op-ului, la Baia Sprie au fost greve ale minerilor în plin imperiu şi faptele vin în cascadă ca şi anii în care
s-au petrecut.

Dezavantajul ţine de monografie, de ambiţia de a prezenta exhaustiv faptele unui oraş care e ca o fiinţă vie trăită prin cetăţenii lui.

Se pierde atmosfera şi viaţa târgului dulce, se câştigă ani, personaje şi statistica întâmplărilor. Se enumeră familii nobiliare româneşti din oraşul liber montanistic Baia Sprie ş.a.m.d.

Documentarea pentru elaborarea acestui Op e (relativ) amplă. Cred că lucrarea (aşa cum apare) e necesară. Aşa cum cred că Baia Sprie are nevoie şi de personajele care s-au plimbat pe străzile ei ori pe potecile ce duc la Dealul Minei. Şi mai cred că o lucrare precum cea despre care scriu e necesară ca suport pentru alte Op-uri despre viaţa de azi, de ieri şi de alaltăieri trăită de fiecare cetăţean în această urbe.

Închei postfaţa aceasta apreciind ceea ce a izbutit administraţia orăşenească şi autorii Op-ului de faţă, şi nu e o apreciere de conjunctură deoarece aparţine unui băiesprian ce doreşte să-şi cunoască „statistica orăşenească“ pentru ca apoi să se poată apropia de băiesprienii adevăraţi, cei care de mii şi mii de ori se întâlneau în dimineţile, după-amiezile, serile şi nopţile acestui oraş formidabil şi mitteleuropean!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here