EDITORIAL – Lunga vară fierbinte a partidelor politice din România

242

Alegerile europarlamentare (așa cum am scris în aprilie, că vor fi mai importante decât orice alte alegeri ce urmează să aibă loc până-n 2020), cu rezultatul lor și cu prezența lor la vot uimitoare, au schimbat macazul în politica românească.

Referendumul organizat de Klaus Iohannis a fost votat de către români și l-au transformat pe actualul președinte al țării în jucător pe scena politică. Cuplat cu vizita Papei Francisc (și-n Transilvania), actualul președinte beneficiază de două vehicule electorale apte a-i asigura al doilea mandat în fruntea țării. Ironizat, bagatelizat, “lovit în atribuții”, Iohannis a riscat și a câștigat. E om politic Klaus Werner Iohannis? Cu siguranță că da! Are comportamentul unui om politic, întrunește voința populară și riscă pentru a câștiga!

Revenind la alegerile europarlamentare, PNL a câștigat, secondat de USR-PLUS. PMP, Pro România și UDMR sunt potențiale echipe politice care se vor regăsi în viitorul Parlament. Până atunci, Parlamentul e cum a fost și înainte de 26 mai. Nu mai e Liviu Dragnea, care a dispărut din arenă și despre care nu se mai comentează nici de bine și nici de rău. Omul își ispășește o condamnare, devenind un personaj al politicii românești la capitolul “cum să nu faci politică punând în pericol democrația”. În locul lui, la Camera Deputaților, a ajuns Marcel Ciolacu. Dăncilă trăiește un soi de democrație excesivă, într-un proces de “schimbare la față”. PSD-ul, ca partid, se reinventează în zona proeuropeană. Cel care reprezintă țara în UE este președintele Iohannis. Toți vor să se consulte cu el, doar e câștigător în alegeri.

PNL-ul are de dus o luptă politică reală postelectorală. USR dă declarații care se bat cap în cap (depinde cine vorbește de la USR și de la PLUS). E un partid (o construcție politică) pe care o vom întâlni în alegeri. Dacă se vor prezenta la prezidențiale cu candidat propriu, îl vor concura pe Iohannis, care e omul acestei veri fierbinți în politica națională. Ca un partid sosit în viața politică nu demult, și cu un scor electoral excelent la europarlamentare, USR-PLUS ar trebui să susțină un contracandidat pentru prezidențiale. PSD va avea candidat, Pro România așijderea, iar PMP, probabil, va intra într-o altfel de competiție, pentru a obține vizibilitate electorală convenabilă în voturi la alegerile locale din aprilie lui 2020. ALDE rămâne o necunoscută în competiția la prezidențiale. Probabil se va lămuri statutul acestui partid (cu sau fără candidat!) peste câteva săptămâni.

Prea multe nu se vor putea întâmpla în lunile care vin în politica românească! Alegerile prezidențiale sunt piatra de hotar care va da un lider de necontestat în anii care vin în politica românească. În rest, guvernarea are de reparat, de cârpit ș.a.m.d., dacă nu se vor organiza alegeri anticipate, și cred că nu se vor organiza. Țara trebuie să se reinventeze economic, social, cultural ș.a.m.d. Va fi o muncă imensă de dus după ce câștigătorii electorali ai anului 2020 vor căpăta legitimitate populară!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here