EDITORIAL – La Leordina, printre “ziceri de duh” și proiecte de dezvoltare

219

Oamenii din Leordina, ca oamenii, dacă stai de vorbă cu ei ai ce auzi. Sunt „umblați” prin lume și se raportează la ce știu de-acasă. Așa și judecă lucrurile, cu învățătura din bătrâni. Unul, nostalgic și plin de amintiri, zice: „Armata-i frumoasă ca s-o privești, nu s-o trăiești!”. Altul, hâtru și călătorit prin Europa, îi răspunde: „Lasă că acuma-i vremea poliției locale peste tot. Din Milano, dacă te duci cu autobuzul în orășelele din jur, e și câte un polițist din ăsta local, dar italian, care știe românește. Așa de mulți români suntem în jurul Milano-ului” etc.

Din vorbele ori „zicerile de duh” ale leordenilor, ajungem în biroul lui Ștefan Gavriluți, primarul comunității. Aici se termină „zicerile de duh” și ne întâlnim cu realitatea bugetului comunei. Om cu experiență în administrație, Gavriluți e amărât rău, i-a sosit bugetul și banii nu-i ajung de salarii și indemnizații la care se adaugă cofinanțările unor proiecte aflate în derulare. La Leordina au ajuns 21 de miliarde de lei vechi, asta-i suma, cu asta se defilează. Șapte miliarde din aceștia sunt pentru asistenții sociali și 18 miliarde de lei vechi ar fi salariile plus indemnizațiile. Un pic de aritmetică e suficientă pentru a constata că au sosit 21 de miliarde de lei vechi (ăsta-i bugetul!) și doar pentru asistenți sociali și salarii erau necesari 25 de miliarde de lei vechi! Dar pentru a funcționa Primăria Leordina ar mai fi trebuit patru miliarde. Deficitul real (cu utilități cu tot) e de zece miliarde de lei vechi.

Gavriluți ne explică, ne arată că ar fi nevoie de alte 10 miliarde de lei vechi pentru cofinanțări la proiecte pe axa PNDL și de alte patru miliarde de lei vechi pentru proiectele europene. Bun! Probabil că va veni o redistrubuire. Gavriluți o așteaptă, dar până atunci s-a dat prdinul de începere la „Extinderea de apă și canal” (e un proiect important pentru comună- 2,5 milioane de euro pentru rețeaua de apă, lungă de 15 kilometri, și canalizarea lungă de 12 kilometri). „Vor fi 850 de racorduri la rețeaua de apă și 780 de racorduri la rețeaua de canalizare, la gospodăriile acestea se vor pune ceasuri și apometre”, spune primarul.

„Șansa noastră e că avem stații de epurare și filtrare făcute din fonduri europene”, mai explică Gavriluți. Administrația locală de aici a depus proiecte pentru: cămin cultural nou, sală de sport, piață agroalimentară și un târg de animale din fonduri CNI. E în curs crearea unui necesar „Punct de intervenție rapidă ISU”, apt să deservească 45.000 de persoane din întreaga zonă. Aici urmând a se accesa fonduri transfrontaliere. De asemenea, la Leordina urmează a se achiziționa utilaje pentru întreținerea vegetației forestiere și decolmatarea văilor. E vorba de o achiziție de 400.000 de euro.

La finalul dialogului cu primarul, Gavriluți ne spune că Leordina are un proiect ce urmează a fi depus pe fondul suveran pentru un drum comunal de 23 de kilometri. „Dacă treaba va merge bine cu avizele, cred că într-o lună-două am putea demara și acest proiect”, încheie Gavriluți. Ieșim în drumul principal. Parcă ni se face dor de „zicerile pline de duh” ale leordenilor ce călătoresc în Europa ca pe dealurile din comună. Acești oameni se simt acasă peste tot. Dar „acasa” lor rămâne Leordina, ori pe unde îi duce necazul economic de care vor să scape muncind în țări coerente din UE.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here