EDITORIAL – Krîlenko și Vîșinski

152

La început Lenin, apoi Stalin, au folosit justiția ca armă de neantizare a țariștilor (nu a țarismului pe care l-au copiat, apoi l-au “îmbunătățit”, instalându-se ca “țari roșii” la cârma URSS)!

Unul dintre primii procurori-șefi de sorginte leninistă (un executant zelos al ordinelor de sorginte politică) a fost Krîlenko. Acest vechi bolșevic s-a apucat din anul 1920 să acuze și să obțină condamnări în tandem cu Seinin (judecător și slugă stalinistă) a sute de artistocrați, intelectuali ș.a.m.d., ajungând și la vechi bolșevici de care “sistemul nu mai avea nevoie”.

Krîlenko își pierde funcția, sistemul stalinist avea și nostalgici ai vechilor tovarăși, care îl trec la capitolul “a făcut și greșeli”. Krîlenko locuia într-o vilă de ștab (confiscată de la aristocrația țaristă). Într-o seară, îl sună Stalin și îi spune la telefon că apreciază devotamentul cu care și-a trimis în Siberia, în lagăre, vechii camarazi și că să doarmă liniștit noaptea. După scurtă vreme, Krîlenko e ridicat de NKVD și dispare în lagărele staliniste. E o dispariție în linia lui Iagoda, o bestie a stalinismului care ajunge în lagărele siberiene ca “dușman al poporului sovietic” și, înainte de moarte (după ce își retrăise faptele abominabile), spune: “Există Dumnezeu!”.

În locul lui Krîlenko e numit ca procuror-șef Vîșinski (cel care, în 1917, ceruse arestarea bolșevicilor și chiar a lui Lenin). Vîșinski fusese celebru prin invectivele cu care-i gratula pe bolșevici: “lepădături”, “stârpituri”, “animale”, înainte de a-i condamna. Vîșinski intrase în partidul bolșevic în 1920 și, după ce a ajuns procuror total (cum îi plăcea să-și spună), bătrânii bolșevici l-au tratat cu mare ostilitate. Închis în birou-i, Vîșinski avea crize de spaimă și urla de unul singur, gândindu-se că și-ar putea pierde carnetul de membru de partid. Molotov și Stalin erau stăpâni declarați ai lui Vîșinski. Acesta locuia într-o vilă ce aparținuse unui vechi bolșevic trimis “legal” de către el în “infernul roșu”.

Stalin stabilește noile principii ale justiției, în care “mărturisirea devine regina probelor” și Vîșinski pune în formă juridică gândirea lui Stalin. De fapt, justiția nu mai folosește decât termeni ca: procuror, tribunal, muncă silnică, lagăr și zeci de ani de condamnare.
Din acest punct, justiția țaristă devine justiția stalinistă, cu “sistemul și oamenii” care slujiseră “țarismul” și care, fără nicio jenă, își schimbă stăpânul, cu cote înalte de veselie.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here