EDITORIAL – Iohannis și agenții lui electorali

82

Până nu demult (săptămâna trecută), Klaus Werner Iohannis era propriul și unicul său agent electoral. El centra și, tot el, dădea cu capul.

Și cum nu au dorit PSD-iștii să îl lase de unul singur într-o campanie electorală ce se arăta blândă, au pus de un sondaj intern, prin care PSD-ul a scos pe piață (pentru prezidențiale) următorii „tovarăși și pretini”: Dăncilă, Fifor, Teodorovici, Șerban și Pleșoianu! Cinci PSD-iști, bine că nu au fost șapte, că se integrau în zicerea croiotorașului cel viteaz – șapte dintr-o lovitură!

Că-i de „râsul curcilor”, că „ăi mai ăi” PSD-iști luați la un loc să nu facă scorul lui Iohannis (în sondaje), ține de umorul și tragicul acestei precampanii pentru prezidențiale! Viorica Dăncilă, cu 9%, ar cam fi prima, Teodorovici, cu 5% al doilea (medalia de argint coclit), restul obținând câte 3%. După asta, n-a pus-o la măsurat în sondaj pe primărița Capitalei, care are cel mai mare grad de notorietate în PSD. Și uite așa, cei cinci PSD-iști sondați au devenit adevărați agenți electorali ai celui ce își dorește un mandat nou de președinte.

Și cum nu-i destul ca oalele sparte din PSD să se manifeste în favoarea lui Iohannis, nici USR-ul n-a stat cu mâinile la sân, așa cum nici Cioloș nu va sta cu brațele încrucișate. Dan Barna îl va contracandida pe Iohannis pentru Cotroceni. Asta-i cea mai bună glumă a competiției pentru prezidențiale, USR-ul dovedindu-se a fi un adept al umorului involuntar într-o astfel de competiție. Ca iepure electoral, Dan Barna se califică, în rest este tăcere pentru alegerile ce se apropie! Poate Cioloș să apară ca un soi de Sancho Panza, că Dan Barna e, cu siguranță, Don Quijote!!!

Avem de-a face, în acest moment, cu un soi de toamnă iernoasă a politicii naționale, adevărații politicieni lipsind cu desăvârșire în competiția ce vizează Palatul Cotroceni. Toți contracandidații pe care i-am prezentat astăzi și care sunt ai lui Iohannis, de-adevăratelea, nu vor reuși să obțină un procent electoral cât vedeta politică de la Palatul Cotroceni. Asta e! Mari minuni nu cred să mai apară la orizont. Pentru a-ți face cunoscută o candidatură la Cotroceni, e nevoie de cel puțin șase luni. Până la alegeri mai sunt doar patru. Și uite că strategia tăcutului președinte al României a ținut! Iohannis, sprijinit de PNL, se îndreaptă en fanfare către al doilea mandat al președinte al României. Pentru el, e de bine! Pentru România, nu cred!

Marian ILEA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here