EDITORIAL – Iohannis, în drumu-i către un nou mandat de președinte al României

60

Actualul președinte al României, Klaus Werner Iohannis, va candida pentru un nou mandat, ceea ce e firesc în democrație. Primul lui mandat la Cotroceni se încheie în noiembrie și al doilea mandat va asigura continuitatea la președinția României. Partidele politice au avut grijă să „livreze” contracandidați în competiția electorală pentru confortul electoral al actualului președinte!

Și cum PNL-ul sprijină această candidatură (și-o și asumă), partidul lui Orban și Rareș Bogdan va câștiga ultima competiție electorală a acestui an. Că va fi din primul tur sau va avea loc al doilea tur nici măcar nu contează. Contează altceva: partidele clasice ale politicii românești precum PSD-ul nici măcar nu visează un tur doi la prezidențiale. E vina acestui partid în care românii au crezut zeci de ani și nu mai cred!

USR-PLUS e o alcătuire politică aflată în plin efort de construire a infrastructurii din teritoriu. A scos un scor remarcabil la europarlamentare și are candidat la președinția României. Dan Barna (după unele sondaje se va afla pe locul doi în această competiție) s-ar putea să joace electoral în turul doi împotriva lui Iohannis. Personal, nu cred că se va întâmpla așa ceva. USR-PLUS mai are de muncit politic și va constata curând că nu e suficient să produci o cotă de entuziasm în rândul românilor. Pe cât de repede se “aprinde” românul la vot, pe atât de repede se va șI “stinge”.

Despre Tăriceanu (ALDE) ori Dăncilă (PSD), contracandidați ai lui Iohannis, am scris, situația nu s-a schimbat. Poate doar s-ar adăuga o cotă de ridicol politic în ultimele ieșiri în decor ale bătrânului politician ALDE, care pare a fi uitat că se află la guvernare cu PSD-ul, încercând (ca joc politic) o delimitare de un program de guvernare pe care-l numește azi eșec!

În această conjunctură defilează Iohannis pentru al doilea mandat la Cotroceni, dorind normalitate pe toate palierele vieții din România, de la politică la economie etc. Azi, în România, orice gest de normalitate e privit de către societatea românească ca un act de curaj civic așa că instaurarea normalității într-o țară a anormalității e o țintă majoră foarte greu de atins!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here