EDITORIAL – Încă zece zile de campanie electorală

194

Campania electorală pentru alegerile auroparlamentare a intrat în linie dreaptă. S-a intrat în etapa „dezvăluirilor” cu iz senzațional. Nimic nou sub soarele românesc. Nicio „dezvăluire” de soiul acesta nu are șanse să influențeze electoratul în drumu-i către vot! Opțiunile cetățenilor sunt consolidate și nu cred că se va mai întâmpla ceva care să poată influența votul. Problema e legată, însă, de prezența la vot.

A fost (până azi) o campanie electorală care a ținut votanții în tribune, ca la un meci de fotbal unde echipele și-au dat la „temelie”, luate de val. „Fotbalul” s-a transformat în „box” și spectatorii n-au înțeles nimic! Foarte puține lucruri spuse au vizat Parlamentul European (locul de muncă, nu-i așa?, al viitorilor aleși). Au fost „băi de mulțime”, înjurături, analize economico-politice despre ce au făcut sau n-au făcut politicienii adverși, au fost și înjurături și ură… și cam atât. Total insuficient!

A fost o campanie electorală nefericită deoarece n-a explicat nimic, n-a lămurit nimic despre importanța votului din 26 mai a.c. Pentru nucleele dure ale partidelor e în regulă. Activismul din toate structurile politice a îndemnat (underground) la vot. Pentru milioanele de români care se situează în afara politicii nu s-a aruncat nici măcar o ancoră capabilă să-i determine să voteze. Discursurile au fost populiste și naționaliste! Naționaliștii afirmând că sunt ai Uniunii Europene și că nu văd alt viitor al României decât în UE.

Și, uite-așa, Tanda a devenit Manda și Manda s-a transformat în Tanda. O lecție de cum nu trebuie făcută o campanie electorală au dat partidele politice din România. Și cum mai e în 26 mai a.c. și un referendum menit să mai aducă „nehotărâți” la urne era de așteptat ca împletirea unei campanii electorale pentru europarlamentare dublată de referendumul pentru Justiție să ducă la discuții ample în societatea civilă și-n rândul electoratului. Nu s-a întâmplat nici asta.

E de așteptat ca prezența la vot să fie mică. Dacă nu se va întâmpla chiar nimic în puținele zile de campanie rămase, democrația românească va trăi un moment tragic al existenței ei în 26 mai. Și nici Europa europarlamentarilor nu se simte mai bine!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here