EDITORIAL – În politica de la vârf, dintotdeauna „o mână spală pe alta”

313

Politică idilică nu există! Cine-și imaginează (dintre oamenii simpli și creduli) că o putere instalată la cârma unei țări, indiferent că e democrație ori dictatură, principiile vor triumfa, se înșală amarnic.

N-are rost (deocamdată) să descâlcim ițele politicești din România, cu alegerile democratice și felul în care rezultatul lor se pune-n practică, dar e de spus că drumul de la principiile acelea la viața reală e uriaș. Principiile sunt enunțuri seci, viața e cu probleme personale. Milioane de probleme personale. Încercăm (azi) să pătrundem în sfera principiilor dictaturii și acelea la fel de fragile odată puse-n practică, dând doar un exemplu de cum se încalcă principiile de către cei care le-au enunțat.

Luăm ca exemplu perioada de după anul omienouăsutedouăzecișidoi. Când la Kremlin, într-o Moscovă unde se practica „o politică josnică și nefirească” (după aprecierea unui mare scriitor ca Mihail Bolgakov), artizanul revoluției bolșevice traversa o perioadă de imbecilitate (după un atac cerebral, acesta se izolase și Krupskaia îl reînvăța să vorbească). Vladimir Ilici Lenin repeta cu ușurință doar cuvinte ca: proletariat, proletari, revoluție, burghezi, moșieri ori congres și partid. În fiecare zi, medicul său îl consulta. Ca onorariu, după consult, acela îi lăsa un bilețel ilustrului bolșevic. Pe bucățica de hârtie era trecut câte un nume ce se afla în lagărele bolșevice, arestat. Era bilețelul către libertate! Lenin, loial medicului său, dădea ordinele de cuviință și persoana respectivă era eliberată.

Oricât de bolnav era Lenin în acea perioadă, adeptul unor conspirații restrânse, pe care le-a condus cu genialitate înainte de Revoluția din Ocrombrie Roșu, se plicitisea la Kremlin, chiar dacă deținea puterea absolută ce nu i se părea deloc întâmplătoare. Medicul său a cerut la un moment dat ca Lenin să-i aprobe lui și familiei lui dreptul de a emigra și Lenin i-a oferit rapid pașapoartele. După ce a murit Marele Revoluționar, părintele bolșevismului ș.a.m.d., medicul său, aflat în exil, avea să spună: „Lenin a murit de plictiseală”. Dincolo de zidurile Kremlinului, locuitorii Moscovei visau plecarea de la putere a bolșevicilor și revenirea la normalitatea cumsecade când străduțele întortocheate ale capitalei URSS aveau să revină la moravurile asiatice de un rar pitoresc, liceenele drăgălașe aveau să ocupe Moscova cu plimbările lor vesele, negustorii simpatici aveau să-și preia vechile magazine, birjarii de lux și actorii moscoviți aveau să reocupe orașul iar bârfele iuți, atât de gustate de locuitori, și restaurantele de renume aveau să-și recapete gloria. Prin fabrici urmând să-și reia munca robii rurali, în timp ce orășenii și-ar fi trăit plini de importanță viețile ca niște fanfaroni la umbra multelor clopotnițe moscovite. N-a fost să fie!

În Kremlin, unde Lenin agoniza eliberând deținuți politici la cererea medicului său curent și călcând în picioare principiile revoluției, prin camere erau zeci de soiuri de lemn care deveniseră parchet, pe pereți tablourile unora ca Teofan Grecul ori Rubliov desfătau ochii bolșevicilor în fiecare dimineață, bogăția era sfidătoare dar cu gust! În fața Kremlinului, același scriitor, Mihail Bulgakov, avea să spună, referitor la clădirea unde bolșevicii dădeau ordinele sinistre: „Duioasa și unica mea dragoste…!”. Principiul „o mână spală pe alta” se instaurase și-n bolșevism cum de altfel domnise în toate orânduirile unde funcționau la cârmă oameni!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here