EDITORIAL – În Bârsana se investește, reparându-se ceea ce s-a făcut „fără cap“

162

Toamnă cu lucrări de investiții în Bârsana. Primarul are o liniște interioară pe care a obținut-o făcând ceea ce alții înaintea lui ar fi trebuit să realizeze în administrația locală din comună.

E suficient să-l asculți pe Teodor Ștefanca vorbind despre cei doi munți pe care i-a avut Bârsana în zona Poienilor de sub Munte, să-i asculți argumentele care l-au determinat să pornească o acțiune în justiție, pentru a dobândi proprietățile acestea care au aparținut comunei (și aparțin în continuare!). „Au fost familii nobiliare în composesoratul nostru. Trebuie să ținem cont de acest lucru și să reîntregim patrimoniul comunei cu aceste valori! Legea care ar fi permis revendicarea lor a trecut, nimeni n-a revendicat nimic, așa că ne rămâne instanța de judecată. Cred cu tărie că vom obține rezultatul pe care-l dorim“, spune primarul.

Pe lângă această acțiune în instanță, la Bârsana se repară sistemul de aducțiune de apă. E o comună cu probleme legate de rezervele de apă care a găsit soluții complementare. În această toamnă se turează motoarele pentru acest tip de lucrări. Canalizarea repornește pe un proiect nou, după ce a fost „anulat“ proiectul gândit de Oncești și Bârsana. Lucrurile merg înspre bine. Așa cum noul pod, la care se lucrează, va asigura o legătură între două cartiere ale Bârsanei peste râul Iza. E vorba de o investiție de un milion de lei.

Mai sunt alte investiții ale toamnei. Drumul istoric între Petrova și Bârsana se va reface, scurtând distanța între cele două comune la doar 15 kilometri, în loc de câteva zeci de kilometri. Sunt multe astfel de investiții reparatorii pe care Ștefanca le are la suflet. Așa e grădinița, o premieră pentru comună, dispensarul refăcut și dotat, o necesitate pentru comună.

E un flux pozitiv dinspre administrația locală din Bârsana înspre comunitate, această componentă și din perspectivă istorică pe Valea Izei. Să mai adăugăm succesul turistic creștin pe care-l trăiește mănăstirea de aici. Sunt câteva semnale pozitive pe care Bârsana le trăiește la acest început de toamnă și pe parcursul toamnei acestui an, 2019!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here