EDITORIAL – “Groapa de gunoi” de la Fărcașa și alte promisiuni lansate pe piață

602

Despre Centrul de management al deșeurilor de la Fărcașa (Sârbi) s-au scris „tone de hârtie” care și-ar fi găsit o altă întrebuințare mai cu folos! Se mediatizează „o poveste” ce durează de ani buni și care, sintetizată, s-ar putea numi „Cronica unui eșec anunțat”!

Au „pătimit” alături de acest proiect mai mulți președinți de Consiliu Județean în Maramureș… și tot degeaba. De la entuziasmul pueril al lui Mircea Man care (la vremea lui!) a trăit satisfacția identificării unei locații pentru a putea derula proiectul și până la Zetea, cel care a trebuit să gestioneze din partea CJ Maramureș un proiect dezastruos, cu foraje de consolidare a terenului făcute de alții doar la adâncime superficială, unde terenul o lua oricum la vale.

Am scris în urmă cu câteva luni despre dezastrul de la Sârbi. Clădiri aproape gata crăpând din pricină că terenul aluneca fără să-i pese de fondurile europene. Mai precis, o lua la vale, cu tot cu fondurile alea.

Zetea a apelat la specialiști reali (profesori universitari bucureșteni specializați în domeniu). S-a elaborat un proiect de consolidare și s-a pornit o altă poveste legată de vechiul executant al proiectului ș.a.m.d..

Chit că azi se anunță, din nou și a câta oară, că Depozitul de management al deșeurilor de la Fărcașa va fi operațional… peste un număr de luni!

Poate anunța CJ-ul astfel de viitoare realizări… Îndoiala a fost creată și cred că nici cel care anunță evenimentul nu mai crede că se va și întâmpla!

Din păcate, ne aflăm în această situație și datorită unui aiuristic mod de comunicare pe care Zetea l-a practicat și-l practică fără nicio emoție. Cred că la CJ Maramureș laudele, tiribombele și „marile realizări” trebuie să înceteze.

Cred că un discurs sobru, care să cuprindă, simplu, „faptele împlinite” (iată un slogan de pe vremea comuniștilor) să fie comunicate.

Principiul „am făcut” ori „s-a făcut” e obligatoriu să ia locul acelui „vom face, în șase luni va fi gata etc.”.

Planurile mărețe dacă vor fi înlocuite de realizări mai modeste va câștiga în credibilitate și Consiliul Județean Maramureș.

Cu vorbe, chiar meșteșugite, nu faci nimic în fața neîncrederii oamenilor simpli!

Cât privește realizarea Depozitului de management al deșeurilor de la Fărcașa (Sârbi) am mari îndoieli că se va realiza în șase luni de zile, ceea ce a dat asigurări Zetea și Consiliul Județean că se va împlini.

Să încheiem scriind că în Sârbi există câțiva militanți reali pentru protecția mediului cu care CJ Maramureș va trebui „să se bată”, încercând să-i convingă de importanța proiectului. Nu de alta dar și cei care se împotrivesc acestui proiect contează în comunitate!

Marian ILEA     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here