EDITORIAL – Eveniment major: „Ziua artistului plastic băimărean”

167

Cinci mai (în fiecare an) e o zi importantă în destinul cultural al comunității băimărene. „Ziua artistului plastic băimărean” ține de conectarea prezentului din arta platică a orașului cu istoria acestei școli care numără 121 de ani.

E greu să numeri darmite să trăiești întru creația artistică atâta amar de vreme.
La Baia Mare, creația artistică (arta platică) e fenomen cultural european care în Mitteleuropa e unic. Comparația cu Barbizon sau Croissy sur Seine e corectă și onorantă pentru artiștii plastici din Baia Mare. Aici au creat mii de artiști care au itinerat prin Europa, Asia, SUA etc. Și azi, „Școala băimăreană de pictură” sau „Centrul Artistic Baia Mare” duce tradiția celor 121 de ani mai departe. E o atmosferă propice artei plastice la Baia Mare și, dincolo de orice orgolii locale, valoarea fenomenului artistic de aici e o certitudine în Europa. Despre acesta s-ar putea scrie mult și bine și ca ferment cultural pentru literatura, teatrul ori viața muzicală a Băii Mari.

Artiștii din „Școala băimăreană de pictură” au adus cu ei alți artiști, creându-se o mișcare culturală complexă. S-ar putea scrie multe despre artiștii plastici băimăreni. „Ziua artistului plastic băimărean” (5 mai a.c.) ține, deci, de păstrarea și înmulțirea într-o cultură majoră, fără niciun dubiu. UAP-ul și „Colonia de pictură” sunt instituțiile care (de ieri începând) mai bine de o lună de zile vor avea evenimente dedicate artiștilor plastici și fenomenului cultural băimărean. Premiile anuale pentru vârfurile creațiilor unor artiști reprezentativi de azi sunt onorante și cred că obligatorii. Mă opresc aici cu un text ce ar trebui să fie mult mai amplu în raport cu importanța evenimentului. Închei cu o scurtă istorie, desprinsă din „Jurnalul băiesprian” al lui Aurel Popp (artist plastic european de mare forță care a avut la Baia-Sprie o perioadă densă a creației lui).

Aurel Popp și-a cumpărat casa-atelier la Baia-Sprie, vânzându-și proprietatea din Oradea (unde era profesor la școala de desen). Și-a vândut și armele de vânătoare și câinele de vânătoare ca să aibă suma necesară pentru a achiziționa, în Baia-Sprie, proprietatea-i. E de notorietate faptul că în anii cincizeci (secolul trecut) n-a beneficiat de pensie, nerecunoscându-i-se anii lucrați. A trăit la Baia-Sprie din pensia nevestei. Când primea invitații la expoziții de pictură la Budapesta, Viena, Munchen ori Paris, vorbea cu un vecin căruțaș, încărca tablourile în căruță și le ducea la gară pentru a le expedia în centrele artistice celebre ale Europei. Un astfel de transport costa cât pensia nevestei lui. Merita. Chiar dacă apoi, timp de o lună (până la pensia următoare), familia Popp trăgea scurta. După zece ani de lupte cu autoritățile artistice, pentru a-și primi pensia, a fost făcut artist emerit al poporului la București, i s-au recunoscut meritele și valoarea. Probabil că-n viitor, la „Colonia de pictură”, opera lui artistică va fi promovată într-o necesară expoziție, cât mai complexă.

Și, să nu uit: Aurel Popp a fost prieten cu Pablo Picasso în anii treizeci ai secolului trecut, la Paris. Și-a amintit, la Baia-Sprie, că Picasso i-a rămas dator cu 100 de franci când, într-o seară târzie, Picasso i-a cerut banii pentru a-și petrece noaptea într-o cârciumă pariziană. Și cum Picasso a uita să-i returneze datoria, Aurel Popp și-a amintit de acest lucru după douăzeci de ani și i-a transmis printr-un terț că-și vrea banii înapoi… Era o perioadă neagră financiar pentru artistul de la Baia-Sprie. Picasso și-a amintit de datorie și i-a trimis banii, cu dobânda aferentă! Ș.a.m.d.!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here