EDITORIAL – “Economia verde” e obligatorie în Uniunea Europeană

45

Am scris în editorialul de sâmbătă că ecologia „nu e un lux ci o necesitate”. E o exprimare generoasă cu care (cred) e de acord orice european și cum românii sunt europeni…

Dincolo de această exprimare trebuie să înțelegem că rolul unui partid ecologist în România e vital pentru următorii ani. E necesar ca instituțiile pe care se mizează (sunt cele legate de protecția mediului) să primească atribuții ferme și nu doar „costume” frumoase.

Cred că ar fi util pentru noi să copiem (nu să plagiem) instituțiile și atribuțiile care există în Germania pentru protecția mediului.

În acest context, în Uniunea Europeană sunt programe, într-o strategie ce se va dezvolta timp de zece ani, pentru controlul sever al activităților care duc la emisii de carbon. Într-un „Mecanism al justei tranziții”, elaborat de UE pentru țările aflate în tranziție (care fac parte din Uniunea Europeană) s-a pus la punct o construcție politică responsabilă a „economiei verzi” prin care, în următorii zece ani, se vor repartiza 1000 de miliarde de euro prin care se vor dezvolta regiuni ale Europei în care au fost exploatări miniere de cărbune și minerit, inclusiv pentru minerii acestei zone care nu vor mai deveni victime colaterale, ca până acum.

Raportor al UE pentru acest palier de dezvoltare economică de natură ecologică e Sigfried Mureșan (din partea României) care spune că: „750 de milioane de euro vor fi repartizați (pentru următorii ani) regiunilor Valea Jiului și Oltenia, în cadrul unui <<Pact Ecologic European>> în valoare de 7,5 miliarde de euro, din care cei 750 de milioane de euro reprezintă 10% alocați țării noastre”.

E vorba, în sfârșit, de deblocarea unor fonduri mari în cadrul fondurilor UE.

Stoparea emisiilor de carbon în Europa aduce ecologia și Partidul Ecologist Român (PER) în zona de importanță politică națională. De fapt se recunoaște necesitatea existenței PER (a verzilor), a importanței activiștilor pentru mediu.

În acest context, PER Maramureș are obligația de a propune și a impune fonduri UE pentru zona minieră a Băii Mari, a Băii-Sprii, Cavnicului, Băiuțului etc. E un bazin minier în care minerii au devenit victime colaterale odată cu oprirea mineritului iar dezvoltarea economică a zonei s-a făcut greu și incomplet.

De la o regiune monoindustrială nu s-a reușit dezvoltarea prin investiții a acesteia. Cât privește „economia verde”, „Pactul Ecologic European” și „Mecanismul justei tranziții” e de spus că nu s-a făcut aproape nimic!

PER va apăsa pe pedala acestui mecanism de dezvoltare economică pentru ca fostul bazin minier maramureșean să fie parte a finanțării UE în următorii zece ani.

O „economie verde” într-un „mecanism al justei tranziții” poate aduce Maramureșul acolo unde îi e locul!

De aceea se înțelege că „ecologia nu mai e un lux în județ ci o justă necesitate de dezvoltare a economiei”.

CHERECHEȘ Cristian Corin     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here