EDITORIAL – “Dragostea dintre cetățeni este suprema tărie a orașului!”

249

Am scris că voi aborda câteva forme de organizare și de conducere a Băii Mari în perioada medievală pornind de la primul sigiliu al orașului, sigiliul care reprezenta orașul și comunitatea lui. E de scris că Baia Mare avea un jude primar ales care conducea orașul. Spre deosebire de celelalte orașe ale Transilvaniei, unde judele primar avea și un jude regesc alături, orașul nostru beneficia de un privilegiu important și unic, fiind condus doar de judele primar ales de comunitatea orășenească. Sigiliul orașului era folosit ca să întărească legalitatea actelor, hotărârilor, deciziilor judelui primar.

Sigiliul avea formă octogonală, a fost realizat la jumătatea secolului al paisprezecilea și folosit până-n anul 1480. Pe sigiliu scrie: „Sigiliul orașului Râul Doamnelor. Dragostea dintre cetățeni este suprema tărie a orașului”!

În centrul acestuia apare principala activitate a orașului acelor vremuri, legată de minerit. Și celelalte sigilii care au urmat, cum a fost „sigiliul mic”, din anul 1483, au folosit prezentarea în centrul sigiliului a mineritului și numele orașului, identic cu cel de pe sigiliul octogonal.

„Sigiliul mic” s-a folosit până-n secolul șaptesprezece, când s-a confecționat al treilea sigiliu al Băii Mari.

Doar în primul sigiliu al orașului se definește comunitatea care consideră că „suprema tărie a orașului este dragostea dintre cetățeni”!

Dragostea cetățenească apare aici ca solidaritate în comunitate, orașul având, la jumătatea secolului paisprezece, idei avansate în raport cu multe alte orașe ale Regatului Maghiar ori Imperiului Austriac.

În acele vremuri toate problemele orașului se dezbăteau și hotărârile se luau imediat, consemnându-se în procesele verbale.

Pe lângă magistratul orășenesc funcționau alți 14 jurați, analizând  componența lor la început de secol șaisprezece găsim: un meșter lăcătuș care era primar, un brutar, un măcelar, un negustor…

E interesant că în anul 1658 avem pe lângă judele primar alți 60 de jurați cu sarcini clare. Putem scrie de un proces de democratizare a deciziei (un lucru foarte important pe care o comunitate a învățat să-l pună-n practică acum șase sute de ani).

Primul sigiliu (cel octogonal) mai are în compoziția și componența lui, pe lângă mineritul prezentat stilizat, și castanul, care se afla la loc de cinste.

Sigiliul octogonal a dispărut din istoria orașului (și chiar efectiv), fiind găsit întâmplător, în anul 1904, pentru ca de curând să fie efectiv furat, rămânând doar copii ale acestuia.

Pentru Baia Mare cred că e obligatoriu recuperarea sigiliului octogonal și păstrarea lui în muzeul de istorie pentru ca printr-un program de educație fiecare băimean să-l poată vedea și să poată consulta istoria lui. Trebuie să învățăm să fim mândri de statutul nostru de băimăreni printr-o bună cunoaștere a orașului (inclusiv medieval), pe care o continuăm în prezent.

De asemenea, în orașul (centrul istoric) știm că se intra prin patru porți. Poarta Maghiară sau poarta de sud, în zona Pieței Izvoare (unde era și închisoarea orașului), a doua poartă sau cea a Podului (în nordul orașului), pe strada Viilor de astăzi. Cele două porți aveau poduri mobile. Alte două porți mici erau situate pe actuala stradă Vasile Lucaciu, la răsărit, și la apus pe strada Gheorghe Șincai, în zona actualului colegiu.

Cu astfel de sisteme de pază, cu o conducere orășenească în spirit democratic, cu case unde negustori importanți ai Băii Mari făceau afaceri în întregul imperiu orașul a cunsocut numeroase perioade de înflorire dar a  fost și victima atacurilor armatelor puse pe cucerit și hoții, a fost victima invaziilor turcești ori tătare sau în perioade mai lungi ori mai scurte a avut în fruntea orașului despoți puși pe căpătuială care, zeci de ani, au făcut doar rău orașului și orășenilor lui.

Pornind de la ceea ce scrie pe primul sigiliu (cel octogonal), dragostea, solidaritatea cetățenilor a învins, fiind tăria supremă a Băii Mari.

Orașul a reînflorit economic după dispariția celor care au intrat în istoria acestuia ca făcători de lucruri rele și care astăzi sunt tratați cu dispreț de comunitatea nostră.

Motorul dezvoltării Băii Mari și a zonei care înconjoară orașul a fost, vreme de secole bune, aurul, aici fiind zăcămintele de minereuri care au determinat stăpânirile vremelnice să acorde privilegii orașului nostru. Aurul care în ultimii douăzecișicinci de ani a devenit o amintire într-o profundă bătaie de joc a actualei stăpâniri, aurul care a construit prosperitatea celor din Europa Centrală și care astăzi a fost uitat, cu toate că mii de tone din prețiosul metal au rămas îngropate (parcă cu ură) în pământ, odată cu prosperitatea oamenilor ce trăiesc aici!

CHERECHEȘ Cristian Corin       

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here