EDITORIAL – Despre revolta populară la urnele de vot!

197

Nu există niciun motiv de optimism pentru clasa politică din România! E neliniştitor pentru politicieni şi pentru destinul lor în următorul an şi jumătate dacă privesc (şi poate înţeleg) ce se întâmplă în ţări ca Slovacia ori Serbia.

Lăsăm ceea ce fac vestele galbene la Paris ori aiureala politică din Regatul Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Mari mase de oameni luptă cu clasa politică de la ei din ţară. Gesturi abominabile precum uciderea celor doi jurnalişti (duşmani declaraţi ai corupţiei) se plătesc (după un an) la alegeri (în Slovacia). Figuri marcante din ţările lor (care vin dinspre societatea civilă) obţin voturi în alegeri masiv.

În România, cu siguranţă, PSD – ALDE vor plăti electoral intervenţia jandarmilor la mitingul diasporei. E un fenomen de negare a politicienilor prin vot! România pare a fi pregătită să se integreze într-o astfel de mişcare europeană. Dacă în Slovacia e relevant electoral felul în care partidul de guvernământ e negat electoral la alegerile prezidenţiale (urmează şi acolo europarlamentarele), în România mugurii negării politicienilor de la guvernare prind a se simţi. De aici şi concluzia de la începutul textului: Clasa politică n-are niciun motiv de optimism în raport cu electoratul.

Cum se vor face mutările dinspre Opoziţia politică înspre electorat rămâne să vedem. Foarte mulţi (prea mulţi) români nu se simt reprezentaţi de partidele politice. Din această masă politică vor fi cei care îşi vor găsi ca supapă electorală reprezentanţi ce vin dinspre societatea civilă. Românii sunt nemulţumiţi de politicieni, de zgomotul pe care aceştia l-au făcut timp de trei ani de zile fără ca în vieţile lor să se întâmple ceva pozitiv. Dacă analizăm felul în care decurge precampania electorală pentru europarlamentare e de spus că-n arta manipulării electoratului PSD e de departe pe primul loc. Nu cred, însă, că mai ţine manipularea la electorat!

Tronsoanele dure ale partidelor vor răspunde pozitiv la chemările la vot ale politicienilor. Ce se va întâmpla cu restul milioanelor de voturi rămâne să vedem. Marii specialişti (ori Păcălici) ai acestor vremuri spun, doct, că lumea se află în perioada post-adevăr! Mai nou se vorbeşte despre post-uman şi post-umanitate! Haida-de! Şi dacă, brusc, românii vor simţi nevoia adevărului şi-n politică şi dacă analizele specialiştilor sunt apă de ploaie, în România vom avea, electoral, situaţia din Slovacia! Şi-atunci va fi nevoie de figuri noi în politică şi se va produce o adevărată revoluţie a votului! Nu e nici bine şi nici rău dar e în trendul politic european al momentului!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here