EDITORIAL – Cum am ajuns în politica din Maramureș și cum arăta aceasta în 2002

367

Din anul 2000 și până în 2002 au început să apară întrebări pe care mi le puneam și care vizau o mai adâncă formă de implicare în viața comunităților din Maramureș. Era vorba despre o implicare a mea în viața politică, un lucru extrem de sensibil la acea vreme deoarece, pe lângă statutul meu de om de afaceri, eram și proprietarul celui mai influent ziar din Maramureș, „Glasul Maramureșului“.

Era, deci, o treabă sensibilă pe care, vreme de doi ani, am analizat-o din toate unghiurile până am hotărât că prin politică pot să fac mai mult pentru maramureșeni, fără a afecta destinul demersului media. Pasul ce ține de implicarea mea în PD s-a petrecut în toamna anului 2002. A fost și o provocare pentru mine și în același timp un exercițiu de cunoaștere a realității noastre politice și a oamenilor care, spunându-și politicieni, influențau viața țării și a cetățenilor ei. Repede am înțeles că politica trebuie făcută pentru comunități și nu pentru destinul personal, oricare ar fi fost el. Era vorba, ca și în presă, și în politică de „vocație“. Școala mea politică am făcut-o în opoziție! Eram vicepreședinte al PD și colegii de la putere nu mă receptaseră ca pe un coleg de politică ci ca pe un dușman periculos care trebuia anihilat. Așa arăta viața politică a acelei perioade, lipsită de maturitate și doritoare strict de putere.

Ca vicepreședinte în PD coordonam departamentul economic. Ca om politic real începusem să fac mii de kilometri prin comunele, cătunele, satele, orășelele și capitala de județ. În câțiva ani am stat de vorbă, efectiv, cu mii de oameni. Am învățat să ascult. În politică, să-i asculți pe alții și să-i înțelegi înseamnă să ai vocație de om politic. Fac o paranteză referitoare la vocație. Ca om de afaceri încerci să-ți impui o strategie, ceilalți din jurul tău e obligatoriu să te asculte și să facă ceea ce spui tu, adică să se integreze în ceea ce spui tu. Vocația în afaceri e una, iar în politică e cu totul altceva. Anii mei de ucenicie în politică au fost dureroși. Am întâlnit multă suferință individuală. Am văzut că județului Maramureș îi lipsesc investițiile esențiale de factură guvernamentală, începând de la infrastructură.

Județul avea prieteni miniștri care în afară de vorbe n-au făcut nimic pentru maramureșeni. În această situație complicată am ridicat vocea atât în partid cât și la întâlnirile politice din teritoriu, cât și la București, fără a rezolva durerile comunităților noastre, începând de la infrastructură și continuând cu sănătatea, învățământul și protecția socială. Ne învârteam în gol. Colegii mei de partid mă vedeau ca pe un rebel, nu ca pe un Gică Contra, deoarece prin mine exprimam nemulțumirea oamenilor și în zona media, spuneam adevăruri care dureau!

În perioada aceea am simțit că nu e suficient doar să spui, omul politic trebuind să-și crească cota de participare în viața comunitară prin implicare directă unde, prin vot, câștiga puterea. Hotărâsem că va trebui să candidez, să intru într-o campanie electorală și să câștig voturi pentru partidul meu. Aveam ca și țintă Parlamentul sau Primăria orașului Baia Mare. Despre acest lucru la următoarea întâlnire.

Corin CHERECHEȘ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here