EDITORIAL – Barajul de la Runcu n-a existat dar a intrat în mitologia locului

908

Alaltăieri am urcat până la Barajul (ar trebui să fie gata de vreo 26 de ani) de la Runcu!Natura, peisajele (păduri, râuri, Cheile Tătarului) sunt de-ale unei Elveţii sălbatice pe unde turiştii nu se aventurează. Drumul (infrastructura rutieră) e catastrofal.

Pornind de la Firiza, după ce se termină asfaltul, treci prin culoare de verdeaţă ca prin tuneluri, e prea frumoasă natura pentru trăitorii la bloc.

Organizări de şantier (istorice) pe dreapta. Clădiri mari, solide, părăsite. Dezolant. Câteva „încercări“ de pensiuni de unde sar câini bucuroşi că au pe cine lătra. Vezi vitrine frigorifice pline cu Pepsi-Cola şi alte băuturi răcoritoare. Nu vezi oameni.

O cabană a pădurarilor cu doi păzitori de păduri, roşii în obraji. Două maşini cu bene care cară pietriş. Pe la „colţuri“, tăieturi de păduri. Nu ai habar dacă taie conform legii ori în dorul leii!

La Pleşca (staţiune turistică pentru pionieri) e pustiu şi frumos. În spatele cabanei s-a ridicat o clădire uriaşă. A rămas în roşu. E pustiu şi la Pleşca. Nici oile n-au venit (încă!) la stânele de munte.

Cheile Tătarului se zăresc greu de verdele des al pădurii. Şi apare în cătarea ochilor noştri Barajul de la Runcu. Mândria şantieristică a comunismului maramureşean! Şantier început în anul 1985. Uite că suntem în anul 2018 şi nu e gata, cu toate că s-au cheltuit aproape 900 de milioane de euro.

După anul 1989, principiul construcţiei barajului a fost „să ne înecăm ca ţiganul la mal!“. Aşa s-a şi întâmplat. Entuziasmul comunist a ţinut până-n anul 1989. După aceea, şapte ani de pauză şi muncă doar cu ţârâita până azi. Din 1985 până azi sunt 33 de ani. Barajul de la Runcu se va termina în anul 2020 sau 2023 sau 2030 sau la Paştele Cailor.

Aproape un miliard de euro dormitează acolo. Acumularea de apă trebuia să alimenteze cu apă potabilă jumătate din judeţ. Centrala hidroelectrică trebuia să producă demult curent electric ş.a.m.d..

Nu se muncea alaltăieri. Utilaje fără oameni, asta am văzut la Barajul Runcu. Nu se munceşte, pe drumul care te duce în satul Mara s-a turnat beton pe jumătate din el, restul e varză, năpădit de ierburi, compromis.

„Mândria comunismului“ e azi semiabandonată de tranziţie. Barajul de la Runcu a intrat în mitologia locului chiar dacă aici n-a existat niciodată un baraj, au fost şantierişti care au construit şi ce au construit în „noaptea comunismului“ s-a dărâmat, ori a stagnat în tranziţie.

E mizerabilă situaţia, noroc că ne rămân poveştile… După care n-ai cum să bei apă, aşa că nu-ţi mai trebuie baraj!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here