EDITORIAL – Azi nu pică o moțiune de cenzură!?!

178

În Parlament se va discuta moțiunea de cenzură care ar trebui să transforme în amintire guvernul Dăncilă. Și… în afară de un rechizitoriu dur la adresa unor decizii economice (de fapt, zice Opoziția: „împotriva bunului mers al economiei și împotriva fiecărui cetățean român”), înafara unor analize despre felul în care PSD și ALDE au lovit Justiția și, indirect, ne-am făcut de baftă în UE și-nafară de încercarea de a atrage câțiva deputați din PSD nu s-a întâmplat mare lucru.

Probabil că moțiunea asta de cenzură nu va produce mare scofală. PSD-iștii (prin gura premierului care-i și președinte interimar al PSD) vor asigura cvorumul în Parlament dar nu vor vota!

Se prefigurează astăzi rămânerea în continuare la guvernare a PSD – ALDE! Ca exercițiu democratic, moțiunea e în regulă, ca finalitate, însă, poate fi un prim eșec al Opoziției politice după ce a câștigat alegerile parlamentare.

PNL și USR – PLUS par că nu mai au răbdare. Își doresc guvernarea ca să-și poată fideliza electoratul. E drept că la europarlamentare s-a votat masiv și s-a creat un periculos „orizont de așteptare” dinspre electorat înspre clasa politică aflată în Opoziție. De aici și graba cu care „s-a pus de moțiune”.
La începerea noii sesiuni parlamentare din toamnă cred că va fi necesară o altă moțiune de cenzură a Opoziției, pregătită cu calm și capabilă să obțină voturile care vor trimite în „uitare” guvernul Dăncilă!

Cam asta cred că se va întâmpla astăzi. Și mai e ceva: rămânerea la Palatul Victoria a guvernului Dăncilă nu face decât să relegitimeze guvernarea.

Doamna aceasta despre care am scris în ultimele luni, uneori fiind siderat de ce putea să debiteze, ca premier pare a se afla într-o zodie a norocului ori a unei conjuncturi favorabile!

Nu mai e mult, însă, până departe! Sunt alegeri (congres) în PSD și s-ar putea s-o vedem aleasă președinte al social-democraților.

Fără a fi misogin, spun că doamna Dăncilă e o invenție a lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea e…

Închei cu spusele memorabile ale doamnei premier: „Eu n-am fost eu ca premier!”. O declarație care a șocat, a uimit și a stupefiat o întreagă clasăpolitică civilizată, educată, cu reguli clare de comportament a țărilor din Uniunea Europeană!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here