EDITORIAL – Asfaltul şi Ţara Codrului şi a Chioarului

743

Din Baia Mare, sunt vreo 20 de kilometri de drum asfaltat, care te duce în Ţinutul Codru şi Chioar. În 25 minute, parcurgi o călătorie în timp, frontiera fiind pe drumul dintre două puncte Întrerâuri – Preluca Nouă şi Codrii Butesei. De aici, pe drumuri unde se aventurează doar utilajele de exploatat pădurea ori căruţele, ajungi în Buteasa, care e echivalentul reîntoarcerii la ceea ce numim astăzi civilizaţie.

Să revin la asfalt, la drumuri subţiri, care se strecoară prin păduri, de o parte şi de alta umbră şi, brusc, o explozie de lumină! Întrerâuri e o localitate împărţită de către asfalt. La intrare, sunt căsuţe de vacanţă ori case de locuit de un rar pitoresc al vremurilor acestora. Asfaltul a deschis calea celor care îşi doresc să fugă din oraş, la sfârşit de săptămână. S-a construit aici şi un lac. E tot tacâmul unui început de staţiune turistică din Germania ori din Franţa (Alsacia sau Lorena). De fapt, lipsesc doar hotelurile, ca să fie o staţiune în adevăratul înţeles al cuvântului.

De cum treci podul peste râul Cavnic, ajungi în altă lume. O lume în care asfaltul nu există. Aici începe, în Întrerâuri, zona patriarhală. Drum greu de urcat, îl abordezi pieptiş, cu o maşină de teren, care “răsuflă” greoi, depăşind căruţe trase de cai. Alte case, de o parte şi de alta a drumului, cu începuturi de livezi, ori la liziera pădurii, apar Răstigniri, adică simboluri ale credinţei în Dumnezeu. Oamenii sunt parcă desprinşi din filme documentare ale anilor ‘30, ai secolului trecut. Fiecare dintre ei ştie ce are de făcut în curte ori în grajd. Pe dealurile astea, vacile pasc într-o linişte şi o seriozitate spartană, înconjurate de lătratul câinilor liberi, ce prind s-alerge după maşină. Pentru lătrători, noi suntem cei veniţi dintr-o altă lume, unde semenii de-ai lor trăiesc îmblânziţi în apartamente de bloc, ieşind la plimbare în lese, dimineaţa sau seara, cu stăpânii lor prin cartiere ori în parcurile oraşului.

Case pitoreşti apar şi pe stânga şi pe dreapta acestui drum. Sunt aşezate într-o rână, par pustii, nelocuite. E o lume unde timpul e altul decât cel din oraş. Case care îţi şoptesc poveştile lor. Dacă o iei la dreapta, dai de un drum de ţară înfundat, de unde începe pădurea. Dacă o iei la stânga, din Întrerâuri ajungi în Preluca Nouă, unde te întâlneşti cu asfaltul, ce te duce în Copalnic Mănăştur. Peisajul e al unei Transilvanii excepţionale. Din Preluca Nouă, o luăm înspre Codrii Butesei, ca să nu ne desprindem de călătoria noastră în timp. Mai mergem câţiva kilometri şi ajungem la un alt pod de frontieră, în sens invers. La intrarea în Buteasa, e vorba despre podul peste râul Lăpuş, locul de unde încep Cheile Lăpuşului. Imediat după ce îi trecem, ne reîntâlnim cu asfaltul şi cu civilizaţia şi cu primul bar cu terasă care dă înspre râu, bar cu parcare, cu cafele, cu Pepsi, ş.a.m.d.

Ne întoarcem, carevasăzică, la civilizaţie, la lumea asfaltului. Cu nostalgie ne întoarcem, dar parcă e foarte bine pe terasa barului civilizator. Din acest punct, nu mai părăsim asfaltul. O luăm înspre Ciolt şi, apoi, către Baia Mare. Ţara Codu – Chioar e împărţită în două lumi – lumea asfaltului şi lumea drumurilor de munte. E un drum pe care îl parcurgi într-o zi, cu o maşină puternică, reuşind să schimbi, pentru câteva ore, lumea civilizată cu cea patriarhală, pe parcursul a 25 de kilometri. E o experienţă pe care o recomand oricărui maramureşean doritor să cunoască aceste două ipostaze ale noastre! Merită experienţa!

Marian ILEA

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here