EDIȚIA A VI-A – Procesiune de Rusalii în Baia Mare (duminică, ora 17)

504

Duminică, 16 iunie, cu începere de la ora 17, va avea loc în Baia Mare tradiționala Procesiune de Rusalii, eveniment ajuns la ediția a VI-a. Procesiunea se va desfășura după următorul program:

– ora 16.45: întâlnirea la “Troița Eroilor” din Piața Revoluției;

– ora 17: pornirea Procesiunii (în coloană, în formație de câte trei, ocupând o singură bandă de circulație) pe traseul: Bulevardul București – Bulevardul Unirii – Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”;

– ora 18: slujba “Vecerniei Plecării Genunchilor” săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”.

„Preoții vor participa în ținută canonică, cu epitrahil (în procesiune) și felon (de culoare luminoasă), deoarece vor sluji în soborul prezidat de Preasfințitul Părinte Iustin la <<Vecernia Plecării Genunchilor>>.

Credincioșii vor purta icoana hramului bisericii parohiale, a Mântuitorului sau a Maicii Domnului și vor avea în mâini spice binecuvântate”, informează reprezentanții Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

# Rusaliile – sărăbatoarea Cinzecimii

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 27 mai, Rusaliile. Această sărbătoare este cunoscută și sub denumirea de sărbătoarea Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli. Este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului.

“Sărbătoarea este menționată în Noul Testament, în special în cartea <<Faptele Apostolilor>>, în al doilea capitol. Aici se spune că Duhul Sfânt se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenți, în chip de limbi de foc. De asemenea, se face pomenire de ea și în canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Rusaliile este sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, căci în această zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim”, precizează site-ul creștinortodox.ro.

# Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Potrivit site-ului crestinortodox.ro, în tradiția populară, Rusaliile sunt niște ființe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paști) și provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe toți cei care nu le respectă zilele.

Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obișnuiesc și astăzi, în virtutea tradiției, să arboreze la porți, în foișoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei.

„Moșii de vară, ținuți în sâmbăta Rusaliilor, sunt printre cele mai importante momente ale cultului morților. De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn, împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă.

În unele sate bucovinene, Moșii de vară încep în dimineața sâmbetei de Rusalii, când pomenile se trimit pe la casele vecinilor. Ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfășoară ceremonialul de pomenire”, mai scrie site-ul crestinortodox.ro.

În aceste zile, la porțile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci și sticle de vin, împodobite cu verdeață și flori, și au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului. Apoi, acesta parcurge întregul cimitir pentru a sfinți fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii își dăruiesc unii altora ofrandele sfințite de preot sau le împart săracilor.

O parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinii. Mai demult, preotul și sătenii ieșeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.

Marius CÎMPIAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here