EDIȚIA A DOUA – Conferințe studențești organizate în Baia Mare

362

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” Baia Mare a organizat, în perioada 2-3 octombrie, două conferințe, în cadrul proiectului „Mediul academic și timpul liber”. Evenimentul, aflat la ediția a II-a, s-a desfășurat în Aula Centrului Universitar Nord Baia Mare.

Prima zi a manifestării s-a desfășurat sub genericul „Importanța finalizării studiilor”. Pe acestă temă au vorbit cadre didactice universitare și experți din domeniul educațional: Vasile Bîrle, Ioan Tohătan și Cristian-Liviu Vele.
Miercuri, 3 octombrie, speakeri cu experință în domeniul voluntariatului, atât la nivel local, cât și național, precum Bianca Tătar, Diana Sabo și Daniel Orza, au prezentat expuneri pe tema „Rolul voluntariatului în dezvoltarea personală”.
„Rolul benefic pe care îl are voluntariatul în dezvoltarea personală este o temă de studiu pentru orice tânăr aflat în continuă formare și dezvoltare. Cu atât mai mult pentru studenții aflați la început de drum universitar, deoarece cu ajutorul voluntariatului se poate contura succesul unei persoane, iar experiențele speakerilor prezenți la acest eveniment, sunt câteva exemple prin care se demonstrează acest aspect”, precizează Liga Studenților ”Pintea Viteazul” Baia Mare.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here