ECONOMIE – Elveţia şi Federaţia Rusă, destinaţiile preferate de firmele din Maramureş pentru exporturi

307

Datele Biroului Vamal de Interior Maramureş arată că cele mai multe dintre exporturile care se fac la nivel de judeţ se fac către Elveţia şi Federaţia Rusă. La finele lunii iulie, activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș, cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației, a fost realizată în special din comerțul cu state terțe. Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 23 de controale la persoane juridice, încheiate cu 22 de note unilaterale și 14 decizii de regularizare a sumelor.

Tiberiu Berindan, șef birou supraveghere și control vamal, a arătat că au fost efectuate luna trecută peste 611 controale colete poștale și 12 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în scopul combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate intelectuală.

Tiberiu Berindan a arătat că principalele mărfuri importate au fost cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, părți de mobilier de lemn, anvelope noi din cauciuc, mașini de tocat fructe și legume, piulițe hexagonale din oțel, sârmă neagră moale, țesătură impregnată. Acestea provin din Ucraina, China, Bosnia și Herțegovina, Serbia, și Turcia.

“Mărfurile exportate la nivelul județului au fost efectuate spre Elveția, Federația Rusă, Serbia, Republica Moldova Turcia și Norvegia. Ca si marfuri exportate, vorbim de elemente lamelare stratificate, mobilier din lemn, rafturi din lemn, scaune din lemn, traverse din lemn, blaturi din lemn, feronerie mobilă, piulițe/șaibe/șuruburi din oțel, lac pe bază de polimer. Au fost identificate 16 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri (țigarete, produse de origine animală), cuantumul amenzilor vamale aplicate fiind în valoare de 26.500 lei”, au arătat cei de la Biroul Vamal de Interior Maramureş.

Cât priveşte traficul la punctul de frontieră cu Ucraina, punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost tranzitat, în luna iulie, de aproximativ 16.900 mijloace de transport, respectiv peste 88.700 de persoane, volumul traficului înregistrând o creștere semnificativă de 36% față de aceeași perioadă a anului trecut. La controlul vamal efectuat la intrarea în țară au fost identificate țigarete de proveniență ucraineană (5240 bucăți) ascunse în interiorul a două autoturisme (aripă dreapta spate, filtru de aer, capacul portbagajului, trusa de scule, bagaje personale, dar și disimulate în bomboane de ciocolată). Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei și confiscarea întregii cantități de țigări.

FOTO prime.md

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here