DUPĂ INUNDAȚIILE DIN MARAMUREȘ – Vasile Moldovan face apel la prevenție, solidaritate și responsabilitate

49

Gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații ori secetă hidrologică este o activitate de interes național, având în vedere frecvența de producere și dimensiunea efectelor acestor tipuri de risc.

“Inundațiile reprezintă, de foarte multe ori, un test foarte serios al capacității de răspuns al unei comunități. La nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale este constituit Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU), în următoarea componență: președinte – primarul, vicepreședinte – viceprimarul, membri – secretarul UAT-ului, reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții (pompieri, poliție, jandarmerie, Electrica, Direcția silvică etc) , precum manageri sau conducători ai agenților economici care prin specificul activității constituie factori generatori de situații de urgență, consultanți, experți și specialiști din aparatul propriu al administrației publice locale.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență are printre atribuții: identificarea în teren a obiectivelor expuse la inundații; identificarea zonelor critice care pot duce la creșterea riscului de inundații; constituirea  de stocuri de materiale și mijloace de intervenție în caz de inundații; organizarea periodică de acțiuni cetățenești pentru conștientizarea populației asupra măsurilor care trebuie intreprinse de fiecare cetățean înaite, pe timpul și după producerea inundației; informează populația cu privire la necesitatea încheierii poliței de asigurare a locuințelor pentru situații de dezastre naturale; întocmirea rapoartelor operative și de sinteză privind efectele inundațiilor (centralizarea pagubelor); acțiuni de evacuare, cazare și aprovizionare cu apă și alimente a persoanelor sinistrate.

În ultimele zile, ploile au afectat mai multe drumuri, podețe, gospodării și culturi de pe raza județului nostru. Este important în aceste momente ca autoritățile locale să fie solidare cu cetățenii și să vină în sprijinul celor afectați de inundații, în vederea limitării efectelor pagubelor și identificarea soluțiilor de reparare a acestora. O mai mare implicare din partea tuturor pe partea preventivă ar fi de urmat. Acțiuni periodice pentru curățarea șanțurilor și a rigolelor, inclusiv de către cetățeni, elaborarea unui Ghid al Cetățeanului pentru Situații de Urgență, acțiuni de identificare a zonelor de risc, atragerea de fonduri externe pentru realizarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor le văd ca soluții benefice pentru noi toți”, a spus Vasile Moldovan.

Liviu Șiman

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here