DUPĂ DOUĂ LUNI DE STAT ACASĂ- Relansarea economică, prioritatea numărul 1 în județul Maramureș

100

Maramureșenii, că au vrut, că nu au vrut, au hodinit acasă timp de două luni. Acum că starea de urgență se va încheia în mai puțin de trei săptămâni, trebuie gândit un plan de restartare a economiei, astfel încât oamenii să meargă la serviciu în condiții de siguranță.

Subiectul relansării economice a Maramureșului după data de 15 mai a fost discutat și în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc marți, 28 aprilie, atunci când președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a subliniat că, pentru a diminua efectele negative ale crizei economice, care o va urma pe cea sanitară, este esențial ca cei care pot să muncească în condiții de siguranță, să continue să o facă.

Cu toții suntem de acord că efectele economice negative se resimt nu doar la nivelul mediului economic, ci și la nivelul autorităților locale, ale căror bugete au de suferit atât prin susținerea cheltuielilor, deloc neglijabile, pentru combaterea pandemiei, cât și prin diminuarea încasărilor din taxe și impozite, datorate sistării activității economice în mai multe domenii.

„Redeschiderea activității economice pentru a avea taxe și impozite colectate la bugetele locale și la bugetul consolidat al statului român trebuie să constituie o prioritate. Trebuie să încurajăm, pe cât se poate, fiecare cetățean al județului Maramureș ca, în condiții de siguranță, să își continue activitatea profesională. Este foarte important, atât pentru economia județului Maramureș, cât și pentru cea națională, să muncim în perioada următoare. Criza sanitară va trece, însă ne vom lovi de o criză economică peste care va fi extrem de dificil să trecem dacă autoritățile locale, cele centrale și mediul privat nu își vor uni forțele într-un efort colectiv de redresare economică”, a arătat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Autoritățile statului spun că operatorii economici sunt datori să garanteze protecția angajaților și să ia toate măsurile necesare în acest sens. Fiecare angajator din județ ar trebui să facă investiții pentru protecția fiecărui angajat, însă sunt și maramureșeni care spun că pentru a face asta sunt necesare fonduri. Fonduri care de cele mai multe ori nu sunt ușor de găsit.

Dragoș HOJDA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here