DUPĂ ANI DE MUNCĂ – Numeroși maramureșeni încasează pensii internaționale

1668

Maramureșenii care au muncit cu forme legale într-un stat al Uniunii Europene și a Spațiului Economic european, cum ar fi Norvegia, Islanda sau Elveția, în care se aplică regulamentele europene, sau în state precum Israel, Canada, Macedonia, Turcia, Quebec, Serbia, Albania, Coreea de Sud, respectiv Republica Moldova, pot beneficia de pensii în mod similar cetățenilor acestui stat. În cadrul Casei de Pensii Maramureș există un Compartiment de Pensii Internaționale, care a gestionat în acest an peste 7000 de dosare.

Lucica Pop, directorul Casei de Pensii Maramureș, a vorbit recent despre activitatea Compartimentului de Pensii Internaționale din cadrul instituției pe care o conduce: „Conform ultimelor precizări, sunt zone unde se aplică regulamentele europene, dar în mod limitat, cum ar fi pentru Franța – Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Mallorca sau Saint Martin, pentru Portugalia – Insulele Azore și Madeira, iar pentru Spania în Insulele Canare”.

Romania mai aplică acorduri și cu state cum ar fi Regatul Maroc, Armenia, Belarus, Ucraina și Federația Rusă. „După reglementările din Ordinul 1887/2018, Casa Județeană de Pensii Maramureș preia cereri pentru pensie comunitară doar pentru instrumentarea dosarelor de pensii internaționale ale persoanelor care au domiciliul și locul de ședere în județul Maramureș din Germania provenite din partea instituției similare, de la litera U pană la W, după inițiala numelui actual de familie. Din Spania – lucrătorii migranți care au locul de ședere obișnuit în Andaluzia. Deci indiferent dacă aceste persoane locuiesc sau au locuit în alte județe din țara noastră ei, dacă au reședința în Spania în zona respectivă, își depun dosarele de pensii comunitare la instituția noastră”, a mai completat Lucica Pop.

Directorul Casei de Pensii Maramureș a adus în discuție și situația dosarelor de pensii internaționale existente la acest moment în județ, instituția gestionând momentan 7488 de dosare internaționale. În ceea ce privește prestațiile, Casa de Pensii Maramureș a gestionat 8164 de documente, din care 4684 primite și 3480 emise, fiind transferate în străinătate 1117 pensii.

„Instituția noastră a emis 2736 de documente pentru lucrători emigranți. Cele mai multe dosare le avem cu Germania – 2579, Spania – 1401, Italia – 1201, Ungaria – 1123, Austria – 528, Israel – 203 sau Portugalia – 155”, a concluzionat Lucica Pop.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here