DONAȚIE IMPORTANTĂ – Spitalul Județean din Baia Mare a primit o nouă aparatură medicală importantă

645

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Baia Mare a fost dotată cu un EKG performant, Holter, pistol pentru puncție osoasă și un monitor performant. Aparatura a fost donată de un spermarket din Baia Mare și nu este prima campanie pe care a dus-o în acest sens.

Medicul șef al secției Pediatrie, Cosette Ceaunică, dar și ceilalți medici ai secției au fost încântați de aparatura primită. Suma adunată în acest an a fost de 42.125,91 lei, cu peste 2.000 de lei mai mult decât în 2017, când într-o campanie similară demarată pentru achiziționarea unui analizor de gaze sangvine şi oximetrie s-au strâns 40.036,95 de lei.

Directorul supermarketului din Baia Mare, Loredana Veisa, a arătat că toate donațiile clienților s-au făcut la casele de marcat, până în 2 septembrie 2018, iar tichetele cadou sau banii au fost ulterior folosiți pentru achiziționarea EKG-ului performant, Holterului, pistolului pentru puncție osoasă și monitorul performant. Trebuie precizat faptul că, la fel ca în anii trecuți, contribuția supermarketului a fost de 12.500 de lei, bani care s-au adăugat sumei donate de clienți și care a apărut pe fiecare bon de casă.

Medicul șef al secției Pediatrie a explicat că aparatul achiziționat este foarte important. “Aparatele sunt de cea mai bună calitate, au fost deja folosite și pentru toate acestea, atât eu, personal, cât și colegii mei le suntem foarte recunoscători Loredanei Veisa, directorul supermarketului, dar și celor care au făcut donații pentru ca aceste aparate să fie achiziționate. Toți, împreună au realizat un lucru minunat atât anul trecut, cât și anul acesta, atât pentru copiii bolnavi, cât și pentru medicii secției. Mulțumim din suflet, fiecăruia în parte, pentru întreaga implicare”, a declarat medicul coordonator al Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ” Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, dr. Ceaunică Cosette.

Aceasta nu este prima acțiune de acest gen demarată de același magazin. Campania „Luna inimilor deschise” s-a desfșşurat şi în anii trecuți, iar rezultatele au fost unele remarcabile. În cadrul campaniei, fiecare hipermarket și-a ales o cauză legată de copii și sănătatea acestora și au identificat, împreună cu asociația sau spitalul colaborator, o nevoie concretă, stabilind ca obiectiv rezolvarea acesteia. Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here