DIN CICLUL “ADIBAS”… – Peste 2.000 de articole vestimentare confiscate dintr-o localitate din Maramureş (FOTO)

747

În perioada 7 – 8 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din Sighetu Marmaţiei, au acționat pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute.

În urma verificărilor efectuate la o societate comercială cu sediul în comuna Moisei, poliţiştii au identificat peste 2.000 articole vestimentare, încălţăminte şi accesorii, aparţinând unor mărci de renume, pentru care nu au putut fi prezentate certificate de conformitate sau licenţe de comercializare care să ateste şi să permită comercializarea acestora.

“Întrucât există suspiciuni cu privire la caracterul original al articolelor depistate, poliţiştii au dispus măsura indisponibilizării şi ridicării acestora până la finalizarea cercetărilor. Valoarea produselor depăşeşte suma de 107.000 lei. Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, poliţiştii continuă cercetările în cazul celor 21 de infracţiuni constatate de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, urmând ca la finalizarea lor să dispună măsuri legale”, a explicat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here