DIN CAUZA PANDEMIEI – Helena Rysankova (CS Minaur) și-a amânat nunta. Nu este de acord cu reluarea campionatului

316

Pandemia de Covid-19 creează probleme de tot felul sportivilor. De exemplu, Helena Rysankova, handbalista echipei CS Minaur, a fost nevoită să-și amâne cu un an nunta programată în această vară.

Cehoaica urmează să se căsătorească, în țara natală, cu Boris Aspiridis, preparator fizic la echipele de băieți și fete ale clubului băimărean.

„Inițial, trebuia să avem nunta la sfârșitul lunii iunie, dar, din păcate, din cauza circumstanțelor am fost nevoiți să o amânăm pentru un an. Chiar dacă s-ar opri definitiv campionatul, în acest moment este foarte dificil să ajungem în Cehia. România are o singură frontieră cu Ungaria deschisă, doar câteva ore în fiecare noapte, și nu este posibil să treci de Slovacia deloc. Din fericire, am fost foarte norocoși că cei care urmau să asigure serviciile pentru nuntă au înțeles situația noastră și ne-a venit în ajutor. La fel și familia și prietenii”, a declarat Helena Rysankova, într-un interviu acordat site-ului reprezentace.chf.cz.

În această perioadă, Helena Rysankova continuă să se pregătescă individual sub comanda lui Boris Aspiridis.

„Avem, întreaga echipă, un plan de pregătire care poate fi pus în aplicare în aceste condiții foarte limitate. Am avantajul că îl am pe Boris acasă și ne putem regla planul de pregătire în diferite moduri, dar știu, în continuare, că ceea ce facem are sens. Trebuie să recunosc că îmi este mai greu să scap de antrenament. Din păcate, o pregătire normală nu se poate compara cu condițiile în care suntem nevoiți în prezent să ne antrenăm”, a mai spus Helena Rysankova.

#Nu înțelege decizia FRH de reluare a campionatului

Federația Română de Handbal (FRH) a anunțat că sezonul 2019-2020 va fi reluat în data de 31 mai, decizie dezavuată de foarte multă lume, în special de handbaliști.

„Cu siguranță, ca majoritatea jucătorilor, nu salută această decizie, deoarece în opinia mea este un joc cu sănătatea noastră. Majoritatea meciurilor ar trebui să se desfășoare sub formă de turnee pe teren neutru, așa că ar trebui să avem trei meciuri în trei zile, lucru pe care nici măcar nu mi-l pot imagina după o pauză de aproape două luni. Din păcate, cel mai trist lucru este că nimeni nu ia în considerare opinia jucătorilor.

În România, starea de urgență este valabilă până la 15 mai. Până atunci, nu trebuie relaxată nicio măsură, așa că nu mă aștept să se permită să înceapă pregătirea completă la începutul lunii iunie, cu atât mai puțin să se joace meciuri oficiale. Ministrul Sănătății a declarat că nu trebuie să aibă loc alte evenimente sportive timp de două, până la trei luni. În plus, Sindicatul Handbaliștilor din România (SHR) a protestat împotriva hotărârii federației și, cel mai probabil, va cere Ministerului Tineretului și Sportului să ia măsuri împotriva acestei decizii”, a mai spus Helena Rysankova, pentru site-ul reprezentace.chf.cz.

Helena Rysankova este născută în 19 noiembrie 1992, în Praga, și evoluează pe postul de inter dreapta. Cehoaica joacă de doi ani pentru CS Minaur Baia Mare.

Marius CÎMPIAN

foto Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here