DIN 1 SEPTEMBRIE – Cresc alocațiile pentru copii, dar nu se dublează

105

Dublarea alocațiilor pentru copii, așa cum a votat Parlamentul, nu va avea loc în acest an, din lipsă de fonduri. Totuși va exista o creștere a alocațiilor în 2020, de 20%, de la 1 septembrie, ce va corespunde lunii august.

Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei.

“În cazul alocațiilor pentru copii, următoarele creșteri vor fi făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here