DIALOG – Președintele CNSAS, despre lagărul de la Baia-Sprie

383

Constantin Buchet, președinte al Consiliului Național pentru Sutdierea Arhivelor Securității (CNSAS), a fost prezent în Baia-Sprie la lansarea Centrului de documentare „Martirii crezului”, dedicat martirilor închisorilor comuniste. Cu această ocazie, a avut un dialog cu scriitorul Marian Ilea, pe teme privind Marea Unire, dar și despre închisoarea comunistă de la Baia Sprie.

Dacă sâmbătă ați putut citi partea din interviu ce a avut ca temă Marea Unire, astăzi vă prezentăm a doua parte a interviului, pe tema privind lagărul comunist de la Baia Sprie.

 

Constatin Buchet: E un spațiu carcerar mai puțin cunoscut, dar pe care trebuie să-l cuplăm cu acel filon de istorie orală. Aici era colonie de muncă, iar noi încercăm să venim cu elemente concrete care arată mecanismele terorii, adică faptul că până la urmă există componenta politică, componenta de agitatori politici revoluționari care încearcă să practice reeducare. Fiindcă aici a fost un nucleu de deținuți din școala lui Eugen Țurcan, dar care n-a putut să implementeze acest mecanism de demascare internă, adică să spui cine comenteză politic, și demascare externă, adică să-i spui pe cei din exterior, din familia ta, din prietenii tăi.

Marian Ilea: Nu le-a mers nici cu spărgători de greva foamei, de unde au încercat să racoleze. Au găsit unul, dar care a murit pe galerie ziua următoare, după un accident. S-a și perpetuat, imediat, pedeapsa divină pentru măgăria pe care dorea el s-o facă și n-au mai apărut spărgători de grevă care să vină cu mâncarea, să le spună: „băi, ce bună-i mâncarea”. Aveau un program de tipul ăsta: vă plimbați, mâncați, le spuneți „plecați bă și luați și voi, de ce sunteți fraieri”, n-a ținut figura.

Constantin Buchet: Mecanismele de solidaritate ale deținuților..

Marian Ilea: Au fost absolut incredibile aici.

Constantin Buchet: Nu s-a putut dezvolta o rețea informativă în rândul deținuților contrarevoluționari. Sunt aceste rapoarte care-mi arată, până la urmă, gestul sublim de rezistență și eșecul despre care vorbeam, al unui proiect al reeducării de tipul „omul nou”, și eșecul și al agitatorilor. Adică a fost o solidaritate fantastică pe care noi trebuie să o cunoaștem și, sigur, nu să o transpunem în zilele noastre, dar să o facem cunoscută. Vorbea cineva despre cazul acelei doamne de la Oradea care era închisă pentru că a spus un banc. Sau a spus că aștepta americanii. E bine ca tinerii de acum să cunoască spiritul civic, să afle că pentru un banc cu Stalin, pentru „vin americanii”, pentru o glumă nevinovată la adresa conducerii de partid și de stat puteai să primești 8-9 ani de închisoare, de temniță grea.

Marian Ilea: Și după aceea, post-pușcărie, toată viața ta era pusă la index.

Constantin Buchet: Da, să fii stigmatizat, nu numai tu, ci și „originea sănătoasă a copiilor tăi”, că aveai dosar. Dacă voiai să dai la o facultate ideologică – Drept, Istorie, Filosofie – aveai acest asterix la dosar care-ți bloca, până la urmă, o ascensiune socio-profesională. Voiai să te înscrii la un doctorat, cadrele puneau ștampila, partidul a fel.

Marian Ilea: Fără ștampila șefului organizației de bază nu mergeai nicăieri. Apropo de întâlnirea de la Baia-Sprie, era un deținut acolo care a intrat în pușcărie politică. Măgureanu Vasile, din Lăpușel. Doi ani și jumătate a luat pentru că în liceu, era elev la șincai, a spus că forțele occidentului sunt foarte bune. Era elev, dar n-a mai apucat să-și termine liceul și s-a dus doi ani și jumătate la pușcărie. E foarte interesantă povestea lui, omul are 83 de ani. După ce a venit din pușcărie, cu mare greutate și-a terminat liceul și a făcut facultate. A fost gestionar la o cooperativă în Lăpușel și, la un moment dat, s-a dus să se înscrie la ASE în București. Și acolo i-au cerut o recomandare de la șeful organizației de bază. A venit înapoi la cooperativă și șeful organziației de bază era un cetățean analfabet, care i-a zis: „Ce recomandare, bă? Du-te fă-ți recomandarea și ad-o să ți-o semnez”. A semnat-o, el a dus-o la București și a primit fișa de înscriere. Acolo scria, la un anumit punct, dacă ai fost condamnat. Și el a tras o liniuță. Zice: „dacă scriam că am fost condamnat, puteam pleca acasă”. Și, pe parcursul facultății, la fiecare examen trăia emoția mentală că dacă îl descoperă că liniuța aia nu-i reală… .

Constantin Buchet: Citind cartea domnului Diaconescu am găsit în dosarul de urmărire a domniei sale din ʼ64  o notă informativă a unui agent care spunea că la Baia-Sprie se viza o altă guvernare, chiar poate alegeri libere. Și nu au renunțat la acel gând, al promovării unei democrații parlamentare, care până la urmă e Piemontul democrației în orice stat civilizat. Vorbeați despre cine sunt actorii represiunii, că și asta era o represiune, cea a dosarului de cadre. Ei, în cazul universului carcerar și al spațiului concentrațional de la Baia-Sprie, noi, CNSAS, trebuie să arătăm cine sunt făptuitorii. Szabo Zoltan m-a interesat, adică psihologic, mă interesează dosarul de cadre. Noi trebuie să arătăm care-i profilul acestuia, al unei bestii, cum spun foștii deținuți în memorialistica lor. Adică, până la urmă ăsta e un rol fundamental, să arătăm ce înseamnă libertatea cuvântului, libertatea de expresie, libertatea politică, sau de a avea o opțiune politică, de a nu-ți lichida oponentul politic. Noi suntem datori, dumneavoastră pe linia mediatică, noi de la o administrație publică, să spun centrală, de specialitate, e o datorie, nu numai de onoare, dar chiar corectă, până la urmă, din punct de vedere social. De exemplu mă gândeam foarte mult la dosarele acestea de probleme în minerit, unde erau planuri de muncă, planuri de urmărire, chiar și a minerilor, fiindcă dacă  s-ar face o sinteză, o istorie a rezistenței muncitorilor, ar fi extraordinar. Erau atâtea dosare în care era grupuri de muncitori, organizații în anii ʼ70, ʼ80, dar trebuie timp, răbdare, eu aș spune că și ăsta e un proiect de restituțio, de restituire pentru marile personalități.

Marian Ilea: Așa cum spuneai și tu, când părinții noștri ne spuneau cum e la mină, noi respectam un fel de lege a tăcerii, foarte interesantă, pe care deținuții au respectat-o generații întregi. N-au spus nimic. Nu știu cât e teamă, groază și așa mai departe, dar a fost extrem de păguboasă pentru noi. Cel puțin eu am încercat, discutând cu toți bătrânii care au fost în mină, să aflu câte ceva. Or, din câteva fragmențele, nu poți să reconstitui ce a fost acolo.

Cosntantin Buchet: Sunt piese de  mozaic și nu avem o imagine globală, nu avem un tablou integral, integrat, pentru că există această reținere. Tata îmi spunea de  politici, îmi spune de zeghe, pentru că erau militarizați, ingineri, civili adică, dar erau în uniformă. Era o altă comunitate decât cea a orașului.

Marian Ilea: Aveau, inclusiv la Baia-Sprie, zeghe pentru muncitori, ceilalți aveau salopete, însă îi invidiau pe deținuți că aveau bocanci mult mai buni decât cei pe care-i primeau minerii. Minerii foloseau în interior cizme. Era și un mic comerț, o lume care funcționa după niște reguli ce nouă ni se par aberante. Și în toată perioada aceea, e interesant și ușor apăsător, în oraș, tinerii își trăiau copilăria și nu era atât de comunistă cum visau comuniștii.

Constantin Buchet: Dar era un univers paralel. Și nici părinții noștri nu ne-au arătat adevărata dimensiune. Sigur că, probabil, a fost și o presiune apăsătoare psihologică asupra lor, văzând acele grozăvii.

Marian Ilea: Toate astea sunt, până la urmă, un mozaic, ca și la Basilica San Marco din Veneția, unde dacă te uiți la fiecare bucățică nu-ți spune nimic. Dar, dacă te îndepărtezi și vezi bucăți mai multe, vezi despre ce e vorba. Și cred că e o experiență umană de neratat din care chiar se poate învăța. Umanitatea are de învățat, chiar dacă, zicem noi, că oricum repetă greșelile.

Constantin Buchet: Am avut un coleg, Lucas Camischi, el m-a întrebat de aceste mine și nu prea am avut informații, adică nu era pornit niciun proiect. Despre închisoarea de la Sighet se știa fiindcă s-au mai scris studii, s-a mai tradus în engleză, literatură carcerală, sigur, e un vehicul informativ și de specialitate academică, și până la urmă să fim și într-o sincronie: ce a însemnat acest triunghi al morții, cum s-a spus, pe marginea însemnărilor inginerului Emanoil Florian, care sunt o memoralistică de primă mână și unde sunt tușele și schițele acestui torționar, Szabo Zoltan.

Se poate construi și suntem datori. Întâmplarea face că eu am ajuns în vârful acestei instituții, care are datoria legatară și morală, dar până la urmă și instituțională, să aplice acastă lege.

Marian Ilea: Până la urmă, un oraș cum e Baia-Sprie, un oraș cosmopolit, cu multe etnii care trăiesc bine mersi, dincolo de Marea Unire și după aia de comunism, stalinism, acest oraș a mai primit în cadrul evoluției lui un „tablou”, e obligatoriu să și-l asume. Și cred că abia atunci o să putem să privim ce se întâmplă cu noi. Acum nu știm. Suntem în democrație? Am ratat iar democrația? Așa cum nu știau în ʼ47 – ʼ50: suntem cu americanii? Dar rușii veniseră. Lucrețiu Pătrășcanu, de exemplu, se duce la Moscova în ʼ47 sau ʼ48 și are întâlnirea aceea memorabilă cu Stalin. Când vine Stalin să se întâlnească, Lucrețiu Pătrășanu cade în genunchi și îi ia mâna lui Stalin și o sărută. Și zice „toată viața mi-am dorit să mă întâlnesc cu acest mare lider al lumii”. Stalin, îl ridică în picoare, îl ia pe după umeri, dar Stalin îi semnase deja condamnarea. Avea un stil diabolic. Pătrășcanu știa și nu i-a folosit la nimic.

Constantin Buchet: Apropo, de ce au fost încarcerați: proiectul de identitare națională nu era fezabil cu stalinismul politic. Și, aduceți-vă aminte, chiar ideea aceea de federație comunistă, toți (care au fost implicați, n.r.) au fost spânzurați. Dacă le punem într-o matematică social-istorică, lucrurile au această consecuție logică, dar noi trebuie s-o spunem la toată lumea și eu îmi exprim o speranță de bună factură că tinerii o vor asimila.

Marian Ilea: Vor asimila. Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici spunea: ne adunăm, tot noi – și avea un pic de tristețe – ne ascultăm noi pe noi și nu vin tinerii.

Constantin Buchet: Dacă centrul e pus pe picioare, fiți siguri că vor veni studenți de la Cluj, de la București, vor fi liceeni.

Marian Ilea: Aici e și obligația presei. Orice întâlniri, orice înregistrări care înseamnă istoria orală, trebuie mediatizate pe televiziuni și, vrei nu vrei, intră în foarte multe case. Măcar 10 minute și încet, încet, oamenii vor reveni înspre ceva care, la ora asta, pare că nu mai interesează.

Constantin Buchet: Eu nu sunt atât de pesimist cu tineretul studios și în general. Adică noi, la CNSAAS, avem grupe de studenți, avem colaborare, facem simpozioane, avem parteneriate cu școli, vorbim etc. Și cu inspectoratul școlar, adică tot spectrul academic dacă este implicat, eu cred că este o acțiune de bună factură, nu numai academică, ci și civică.

Marian Ilea: Foarte bine, și aici ar trebui să facem același lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here