DESPRE ROMÂNI VIOLATORI ÎN ARHIVELE VATICANULUI – Povestea şocantă a primei românce beatificate de Papa Francisc

538

Papa Francisc a semnat un document care deschide calea către declararea primei femei sfântă din România în calendarul catolic. Veronica Antal va fi proclamată „Fericită”, practic va fi beatificată, un pas ce precede canonizarea, în cursul acestui an printr-o mare procesiune. Pe data de 26 ianuarie 2018, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe Eminenţa Sa Card. Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, iar în timpul audienţei Pontiful Roman a autorizat aceeaşi Congregaţie să promulge Decretul referitor la martiriul Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, terţiară franciscană.

Legenda ei începe în vara anului 1958, când a fost omorâtă cu 42 de lovituri de cuţit după ce a încercat să îşi apere curăţenia sufletească, iar din acel moment pe seama ei au fost puse mai multe întâmplări ciudate. Veronica Antal era membră a Ordinului al Treilea Franciscan (Terţiar), unde depusese jurământ de castitate.

Papa Francisc a semnat un decret prin care recunoaşte „martiriul Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, aparţinând Ordinului Franciscan Secular, născută la 7 decembrie 1935 la Nisiporeşti (România) şi ucisă din ură pentru Credinţă pe 24 august 1958 la Hălăuceşti (România)”. Actul înseamnă practic că românca Veronica Antal va fi beatificată, pasul următor fiind canonizarea ei.

Omorâtă cu 42 de lovituri de cuţit pentru că şi-a apărat credinţa

Legenda Veronicăi Antal începe în seara zilei de 24 august 1958. În acea zi de duminică în zona comunei Hălăuceşti a fost mare sărbătoare, inclusiv Episcopul catolic al Iaşiului venind în comunitate pentru a administra Sfântul Mir. Printre miile de credincioşi aflaţi la slujbă, era şi Veronica Antal, în vârstă de 23 de ani. Tânără venea zilnic de la un sat aflat la 6 kilometri, Zapodia, comuna Nisiporeşti, pentru a se ruga la biserica din Hălăuceşti.

Seara, după slujbă, Veronica a plecat spre satul ei, având de traversat un câmp care desparte cele două localităţi. Pe drum s-a întâlnit cu Pavel Mocanu, care a încercat să o violeze. Tânăra, care era virgină, s-a luptat cu el spunându-i că nu vrea să păcătuiască. Acesta a devenit violent şi a omorât-o cu 42 de lovituri de cuţit.

 Mergea zilnic 12 kilometri pentru a se ruga

Evenimentul zilei a stat de vorbă cu Tereza Păuleţ pentru a afla cum şi-o amintesc bătrânii pe Veronica Antal şi ce s-a întâmplat în acea seara fatidică. „Mi-o amintesc bine pentru că eu în acea perioadă locuiam chiar lângă biserica din Hălăuceşti. Ea a fost botezată la noi, în Hălăuceşti, pentru că la Nisiporeşti, deşi exista biserică, preotul se ducea rar. Venea în fiecare dimineaţă la slujbă şi apoi se întorcea în satul Zapodia, comuna Nisiporeşti.Mergea zilnic cam 12 kilometri, în total, pe câmp pentru a ajunge la biserică. Era o fată foarte aşezată şi cuminte”, ne-a povestit bătrâna.

Despre crima de la finalul anilor ’50 încă se vorbeşte în localitatea ieşeană. „Pavel Mocanu, cel care a omorât-o, avea o mândră la Luncaş, o localitate aflată în apropiere. În seara aia el era beat şi se întorcea de la iubita lui pentru a ajunge la gara de la noi din sat. Pe drum a întâlnit-o pe Veronica şi, fiind beat, a încercat să o convingă la lucruri necurate. Dar ea era neprihănită aşa că a refuzat, s-a zbătut să nu îşi murdărească sufletul. Aşa a omorât-o”, îşi aminteşte bătrâna, care în acel moment avea 18 ani.

Pentru a fi declarată sfântă, faptele Veronicăi Antal de după moarte vor fi cercetate de o echipă de la Vatican, una dintre condiţii fiind accea de a înfăpui minuni. Tereza Păuleţ a povestit pentru evz.ro că oamenii din zonă se roagă la crucea de la locul în care a fost ucisă:

„Femeile care merg la lunca câmpului se roagă la monumentul ridicat acolo în câmp, unde a fost omorâtă. Se roagă pentru familie, pentru linişte în familie. Lângă cruce există o fântână şi toţi oamenii care trec prin zonă iau apă din ea ca să aibă în casă de băut de Sfântă. Noi suntem convinşi că ne ascultă rugile Veronica”

Tot ea ne-a povestit că în fiecare an, pe data de 24 august, se face o slujbă de comemorare şi o procesiune până la locul în care a murit: „Vin foarte mulţi preoţi şi oameni din toată ţara. Anul trecut au fost 10 preoţi la slujbă şi peste 1000 de oameni am mers să ne rugăm acolo, pe câmp, la crucea Veronicăi”.

Sursa: gazetaromaneasca.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here