DECIZII – Prefectul de Maramureș ar putea fi azi schimbat din funcție

1345

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de azi, 6 decembrie, se află și un punct care face referire la eliberări/numiri de prefecți și subprefecți. Prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, este vizat și el de schimbarea din funcție, atâta doar că nu știm dacă va fi azi sau în altă ședință de Guvern.

Deja a fost vehiculat un nume pentru acest post de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Este vorba despre borșeanul Timiș Remus, propunerea fiind făcută de cei de la PMP. Un alt lucru care s-a putea întâmpla azi mai poate fi acela ca Maramureșul să aibă doi subprefecți, ca și până acum câțiva ani. În acest moment postul de subprefect este ocupat de Alexandru Cosma, fost director al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Maramureș.

Legat de schimbarea prefecților și subprefecților ori de câte ori vine un nou Guvern, prefectul de Bistrița Năsăud se declară nemulțumit de modul cum evoluează lucrurile.

„Am spus-o și public în videoconferința cu ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, că îmi doresc, indiferent ce se va întâmpla în viitorul apropiat, să se ia o decizie – și repet acest lucru – să se hotărască România spre ce model tinde. Noi ca și țară, la intrarea în UE, am depolitizat teoretic prefecții și subprefecții, am creat înalții funcționari publici, un corp al acestora, am investit în cursuri, în programe de formare. Nu țin neapărat să fiu eu cel care deschide această serie a prefecților profesioniști, dar, în opinia mea, se constată o diferență majoră între ce spune legea, Noul Cod Administrativ, și ce se întâmplă în realitate.

Mi-aș dori foarte tare să se ia o decizie clară în acest sens. Nu cred că această ipocrizie face bine administrației, niciunui guvern și nici României. Dacă prefecții, subprefecții, inspectorii guvernamentali sunt numiți și demiși politic este în regulă, ei trebuie să fie în acest caz demnitari și să fie asumați de guvern, dacă nu, atunci să fie profesionalizați ca în Italia, ca în Franța, ca în Belgia și fiecare guvern să aibă libertatea să-și aleagă din corpul înalților funcționari publici pe cei pe care dorește să-i numească în aceste funcții. Dacă tot vorbim de România normală, acesta ar fi un exemplu de lucru normal”, a declarat prefectul Ovidiu Victor Frenț.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here