DECAPITALIZAREA FIRMELOR ROMÂNEȘTI – Salariile din administrație, duble față de mediul privat

202

Angajații de la stat câștigă, în medie, cu 91% mai mult decât cei din mediul privat. Informația a fost făcut publică pe site-urile de specialitate, care arată că această diferență enormă a fost atinsă în septembrie 2018.

Potrivit acelorași surse, în 2017, diferența de salarii dintre cele două domenii era în medie de 1.300 de lei. În 2018, această diferență a urcat la o medie de peste 2.000 de lei. Diferența maximă a fost înregistrată în luna septembrie a acestui an, când în administrație, media salariilor a fost de 4.235 lei net, pe lună, iar în mediul privat, salariul mediu net, pe lună, a fost de 2.218 lei. Diferența înregistrată a atins, astfel, 91%, deci în administrație s-a câștigat aproape dublu față de mediul privat. Cifrele au fost făcute publice în mediu online de un deputat al opoziției, citat de ziarul „Adevărul”, care a arătat că diferența înregistrată în această toamnă a atins 2.217 lei.

Explicația dată de deputatul opoziției arată că diferența majoră se explică prin faptul că, „cu cât este cineva mai aproape de centrii de putere în stat, cu atât i se întâmplă lucruri mai bune: salarii mai mari, pensii speciale, zile libere mai multe, vouchere de vacanță, zi scurtă vineri, cursuri de «formare continuă» la mare și la munte, etc.”, arată sursa citată.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, declara, în legătură cu acest subiect, că „angajații statului sunt plătiți mai bine pentru că sunt mai bine pregătiți decât restul românilor”.

Anul trecut, această diferență dintre salariile din mediu privat și cele din administrație era de 1.354. În timp ce în mediu privat salariul mediu net era de 1.966 lei, în administrație se câștiga în medie, pe lună, 3.320 de lei, net. În 2018, diferența a crescut de la 1.354 lei, la 2.017 lei.

Direcția Județeană de Statistică Maramureș are datele statistice ale veniturilor nete pe anul trecut, care arată că județul se înscria, în 2017, în trendul național al veniturilor din mediul privat și din administrație. Astfel, media salariilor nete din administrație pe 2017 era de 3.382 de lei. În mediul privat nu există o medie, însă cel mai mic salariu era de 1.192 de lei și era în domeniul hotelier. Salariul mediu de 1.360 de lei era înregistrat în sectorul construcțiilor, iar apropiate ca valoare erau și salariile din sectorul serviciilor administrative și activități de servicii suport. Salarii de peste 2.000 de lei se înregistrau doar în domeniul informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, activități științifice și tehnice, învățământ sau asistență socială. Peste 3.000 de lei erau, în 2017, salarii în domeniul producției și furnizării de energie electrică, termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, sau, desigur, în administrație, unde se înregistrau cele mai mai salarii.

Pentru anul 2018 nu există încă date statistice oficiale la nivelul județului, însă este clar că acestea vor păstra tendințele de la nivel național.

PSD a reușit, prin măsurile luate în ultima vreme, să împingă spre faliment o sumedenie de firme. Oamenii preferă să se angajeze la stat, ca în comunism, atrași de salariile mari. Salarii pe care angajatorii din mediul privat nu le pot oferi, nefiind sprijiniți prin politici fiscale.

 

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here