DE RUSALII – Ucrainenii au făcut contrabandă cu ţigări în Săpânţa (FOTO)

564

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat, în ziua de Rusalii, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de competență. Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au observat pe raza localității Săpânța, pe malul râului Tisa, mai multe persoane care nu își justificau prezența în zonă.

“Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat patrula poliției de frontieră au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin.

La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție însoțită de un echipaj canin care a depsitat un cetățean ucrainean, în vârstă de 30 de ani, care se ascundea în vegetația din zonă.
În urma cercetării zonei au fost descoperite cinci colete care conțineau țigări și un autoturism marca Volkswagen Sharan cu care urmau să fi transportate țigările”, a aratat Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.

El a mai menţionat că au fost informate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.750 pachete, în valoare de 44.000 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here