DE LA CIOCOTIŞ – Bătrâneţea nu vine obligatoriu „cu haine grele”

2085

Te-ai aştepta, la un pensionar de 75 de ani, să găseşti spate îndoit, boli, deznădejde şi eventual discuţii despre pensie. Nu e cazul lui Augustin Marcu, din Ciocotiş. Drept ca o lumânare, mândru, ne povesteşte despre el. Despre vremuri…

„N-o fost nici sărac nici bogat satu’. Eu am lucrat 35 de ani la întreprindere, am şi pensioară, la ce să mă plâng? Da’ le spun tinerilor: mereţi, mă, şi lucraţi, că nu-ţi avea un leu pensie şi ai ce greu v-a fi! Că nu mai eşti în puteri, tinerii îşi văd de vieţile lor… nu-i chiar parfum!”, spune septuagenarul, după care trecem la agricultură. Nu e încântat, dar o face, cu încăpăţânare.

„Când mergea Combinatu’ după ce o făcut turnul cela mare, aici bătea gazul de acolo. Tătă recolta ne-o distrugea. Ba câteodată n-aveai aer, era greu aerul! Amu’ nu mai e cazul. Da’ nici nu se face mare agricultură. Eu cam un hectar mai ţin, restul l-am dat copiilor. În plus, anul trecut o fost şi viscol, apoi o şi îngheţat pomii, iar în toamnă o fost şi furtuna aceea ce o distrus pomăriile. Cincizeci la sută din pomi i-o doborât. Iar pădurea de brad e jos cam 30% din ea. Şi biserica o descoperit-o, tabla i-o zburat până la a treia casă!”.

Omul nu pare a da semne de oboseală, face agricultură la timpul prezent, ba este chemat de săteni să le facă diverse altoriri, pasionat fiind de pomicultură.

„Şi io am nepot dus în Franţa, din sat aproape toţi tinerii-s duşi. Care nu-i dus, ori s-o temut, ori s-o dus şi s-o-ntors cu buzele umflate ori o fost bogat şi n-o avut de ce pleca. Io cosesc manual şi amu’, nu suport cositoarea. Strică iarba. Cred c-am rămas ultimu’ din sat ce coseşte cu mâna. Mai ţin o văcuţă şi câteva găini, atât. Bine, înainte, cu trei hectare de teren şi cu putere, aveam două vaci, un cal şi vreo 10-12 oi. Dacă mă gândesc bine, io-s mulţumit de viaţă. Ştii de ce? Că pă timpul vieţii mele n-o fo’ război. N-o plecat oamenii să moară aiurea, n-o fost foamete. Ia, îs 75 de ani de când îi pace. Şi am muncit. Şi s-o văzut. Întreabă în sat… cât am muncit io, nimeni. De când m-am ridicat în picioare şi până la capăt!”, încheie omul. Apoi îşi ia plăsuca pe umăr şi pleacă, demn, mai departe…

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here