DARUL NATURII – Florile de mină din Maramureș, la mare căutare

358
Ministerul Mediului a ales să vorbească astăzi despre florile de mină, care fascinează pe oricine are ocazia să le vadă: „Mulți oameni colecționează aceste măruntaie colorate ale pământului ca pe niște rare obiecte de artă. Florile de mină sunt și ele un dar al naturii. O floare de mină este un eșantion format din unul sau mai multe minerale, recoltat din subteran, caracterizat prin culori, forme și dimensiuni cu valoare estetică”.
Specialiștii de la Muzeul Județean Buzău- deținător al unei impresionante colecții de flori de mină – ne-au pus la dispoziție informații și imagini de la Muzeul Chihlimbarului, din localitatea Colți, iar în fotografiile atașate vedem că multe dintre exponate sunt din zona Maramureș.
Pe teritoriul României s-au descoperit peste 30 de specii de astfel de minerale (unice). Printre ele Alabandină (Săcărâmb – 1784/1832), Alloclazit (Oraviţa – 1868), Andorit (Baia Sprie – 1892), Ludwigit (Ocna de Fier – 1874),Pseudobrookit (Uroiu – 1878), Rodocrozit (Cavnic – 1780/1813), Silvanit (Baia de Arieş – 1786/1835), Telur (Zlatna – 1785/1798) etc.
„O floare de mină foarte frumoasă este Rodocrozitul(floarea de mină roz), care a fost găsită pentru prima oară într-o mină din Cavnic, în bazinul minier Baia Mare, foarte bogat în astfel de minerale. Rodocrozitul este un carbonat de mangan cristalizat, care poate avea diverse culori, de la alb translucid până la roz deschis ori galben-brun. Buchetul nostru este completat cu imagini surprinzătoare din noua expoziție dedicată florilor de mină, din cadrul Muzeului Chihlimbarului. Muzeului Chihlimbarului s-a redeschis vara aceasta într-un nou concept expozițional. Acesta prezintă publicului colecția de chihlimbar(pepite de diferite dimensiuni, bijuterii, unelte de extracție și prelucrare a chihlimbarului), colecția de flori de mină, dar și alte exponate interesante”, spune Ministerul Mediului.
FOTO Ministerul Mediului
Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here