DAN IVAN (USR MARAMUREȘ) – „Din 10 octombrie nu vom mai avea unde să depozităm deșeuri menajere”

593

Situația depozitelor de deșeuri din județ a fost dezbătută în cadrul unei conferințe de presă susținute de liderul Uniunii Salvați România (USR) Maramureș USR, Dan Ivan și deputatul Vlad Duruș. Potrivit acestora, începând de anul viitor, deșeurile menajere ale maramureșenilor vor trebui depozitate în alte județe, pentru că cele temporare de la Baia Mare (Satu Nou de Jos), respectiv cel de la Sighetu Marmației vor trebui închise, conform legii. De asemenea, Dan Ivan a mai menționat că nu mai există nicio posibilitate de prelungire a contractului pentru cele două depozite, conform legislației europene.

„Depozitele temporare de la Satu Nou de Jos și Sighetu Marmației mai au doar câteva luni de funcționare, după care vor trebui închise, iar legislația nu mai permite prelungirea contractelor. După 10 octombrie, când expiră valablitatea autorizației de mediu de la Satu Nou de Jos, și 15 februarie 2019, când expiră și autorizația celor de la Sighetu Marmației, nu vom mai avea unde să depozităm deșeurile în Maramureș, iar operatorii de salubritate vor fi obligați să găsească alte zone unde să le depoziteze”, a spus el. Asta, a continuat liderul USR, va duce la creșterea costurilor, pentru că operatorii vor avea cheltuieli mai mari, cauzate de transport. „Asta va însemna costuri de transport mai mari și se va traduce printr-o creștere a facturilor către cetățeni, în mod cert pentru că, cu siguranță, operatorii din salubritate nu vor acoperi aceste costuri din profitul lor suplimentar”, a mai spus Dan Ivan.  .

La Fărcașa proiectul SMID (Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor) este blocat din cauza unor alunecări de teren. Firma de expertiză care a fost angajată să evalueze situația și să găsească soluții a avut nevoie de mai mult timp decât a fost preconizat. „Situația este mult mai gravă decât se aștepta lumea și probabil că soluția va necesita investiții foarte mari pentru a putea continua lucrările”, au menționat ei.

În cadrul aceleiași conferințe de presă a mai fost prezentat un proiect legislativ propus de deputatul Vlad Duruș. Conform spuselor deputatului, dacă proiectul va fi aprobat, va corecta o greșeală în urma căreia calculul diferențiat al pensiilor a dus la scăderea veniturilor a mii de pensionari.

Angela SABĂU

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here