DACĂ DAI MAȘINA ALTUIA – Răspunzi penal doar dacă alcoolemia ăluia e peste 0,8

154

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit clar recent că cei care își încredințează mașinile, pentru a fi conduse pe drumurile publice, unor persoane care au consumat alcool vor răspunde penal doar dacă respectivii au o alcoolemie peste 0,80 g/l de alcool pur în sânge.

ICCJ a fost întrebată dacă o persoană care își încredințează mașina cuiva care a consumat alcool va răspunde penal sau nu indiferent de gradul de alcoolemie. Este vorba despre Decizia nr.14 în dosarul nr. 21/1/2020. Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicită “pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în condițiile art.335 alin.(3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică indiferent de gradul de alcoolemie?”.

ICCJ a stabilit că “în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here