CUPA MONDIALĂ ŞI FURTURILE – Hoţii din buzunare, în atenţia poliţiştilor maramureşeni

323
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În contextul începerii Campionatului Mondial de Fotbal 2018, s-a lansat în 13 iunie la nivel european Campania de prevenire a furturilor de buzunare Ai grijă la buzunar – „Protect your pocket!”. Iniţiativa aparţine Reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii (EUCPN) din cadrul Comisiei Europene.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, poliţiile din 25 de state europene, inclusiv România, vor disemina către publicul larg mesajele preventive ale Campaniei. Campania îşi propune să informeze şi să atenţioneze populaţia cu privire la vulnerabilităţile în faţa furturilor din buzunare, în special la evenimente de masă gen competiţii sportive, concerte, festivaluri etc.

“Fiecare spot video ilustrează, cu puţin umor, un personaj care nu acordă atenţie obiectelor din buzunar, în timp ce e în mulţime: fie urmărind un meci de fotbal pe ecranele montate în spaţii publice, fie în mijloacele de transport în comun, fie în timp ce se bucură de un concert. Toate aceste evenimente reprezintă „raiul” infractorilor, în special al hoţilor din buzunare, care profită de orice moment de neatenţie pentru a acţiona”, precizează reprezentanţii IPJ Maramureş.

Furtul din buzunare este una din cele mai vechi şi cele mai răspândite infracţiuni. Cu toate acestea consecinţele pentru victime sunt destul de însemnate. Pe lângă paguba materială creată mai există şi sentimentul de insecuritate care foarte greu se va estompa.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here