CU POLIȚIA LA UȘĂ – Scandaluri între soți la Sighet, Șomcuta Mare și Rozavlea

25

Poliţiştii de ordine publică au emis în weekendul care tocmai s-a încheiat trei ordine de protecţie provizoriu pe numele a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 58 de ani. Violențele domestice au avut loc în Sighetu Marmaţiei, Şomcuta Mare şi Rozavlea, bărbaţii fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie, iar unul dintre aceştia şi pentru ameninţare.

„Un alt bărbat de 38 de ani din Sighetu Marmaţiei este cercetat cu privire la infracţiunile de  nerespectarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, lovirea sau alte violențe și amenințare. În fapt, acesta a încălcat prevederile Sentinței Civile, având ca obiect Ordinul de Protecție emis împotriva lui de către Judecătoria Sighetu Marmației, deplasându-se la locuința victimei, agresând-o şi ameninţând-o, provocându-i o stare de temere”, precizează IPJ Maramureș.

Ești furios, simți că ești cuprins de furie, că nu te poți stăpâni? Părăsește locuința! În mod repetat simți că furia te cuprinde? Apelează la un specialist! Știi că atunci când consumi alcool ești agresiv? Renunță la alcool! Prin violență nu rezolvi nimic! Poți în schimb să curmi viața cuiva drag fără să ai această intenție.

Află că lovirea sau orice acte de violență este infracțiune și poți fi pedepsit cu închisoarea pentru o perioadă de până la 5 ani, în funcție de leziunile pe care i le-ai provocat victimei. Iar dacă în urma loviturilor victima moare pedeapsa e cu închisoarea de până la 20 de ani.

Reține! Pedepsele se majorează cu o pătrime dacă faptele sunt comise asupra unui membru al familiei”, concluzionează polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here