CRONICĂ LITERARĂ – Tratat despre Frică în absenţa Lacrimii

548

“răutatea unui parfum” de Marius Dumitrescu e poemul unei “sentinţe definitive” fără speranţa “erorii judiciare”. Totul s-a împlinit! Totul s-a făcut! Individul a ajuns într-o lume septică, populată, cel mult, cu Frică! E un lung poem despre frica stăpânitoare a omului, chiar dacă acesta îşi aruncă ancore înspre imagini ale trecutului, înspre viaţă!

Frica la Marius Dumitrescu se naşte dozat în absenţa Vieţii! Poem de frontieră, un soi de pat procustian, din care, deocamdată lipseşte Lacrima! Într-o după amiază însorită, când bate vântul aducând norii de ploaie, până vine întunericul, am citit volumul de versuri “răutatea unui parfum”, de Marius Dumitrescu. Poeme multe, titluri aşijderea, de parcă un bătrân ceasornicar dintr-un vechi turn al unui oraş medieval transilă, proaspăt văruit, s-ar fi jucat dând titluri pieselor ceasornicului ce cântărea minimum 600 de kile şi se odihnea de sute de ani de bârne groase din lemn de stejar, în care, dacă dai cu securea, rămâi fără tăiş!
“răutatea unui parfum” e un singur poem de basm de lungă respiraţie, în care “bătrânul ceasornicar” scrie despre umanitatea aflată în primejdie şi despre Timpul suprem care zace în “marele mecanism” din turn. Ai impresia că acele ceasului au luat într-un prizonierat definitiv individul (indivizii) burgului.

Merită eliminate titlurile poemelor (până şi ciclurile care alcătuiesc volumul) şi citit poemul fără poticnelile pe care, la lectură, ţi le dau titlurile.“Bătrânul Ceasornicar din Turn” scrie despre trecerea timpului care (fără Marele Mecanism) ar isca tăcere, şi nu întrebări. Tocmai într-o vreme când alţi “ceasornicari moderni”, al căror strămoş este, au învăţat “să presteze pentru export”, într-o lume buimacă, lipsită de repere, într-o lume în care “Marele Mecanism” se vrea a fi uitat!
Cităm – “o sticlă goală/ un pahar plin/ zilele mele au început/ să se mănânce între ele/ cu toată ura/(…)”.
“încet, încet, rămâi singur în toate fotografiile (…)”
“oasele stau să-mi iasă/ prin piele mă-mpuţinez/ semăn tot mai mult cu o schiţă (…)”
“linia vieţii mele se şterge tot mai repede (…)”
“dar pentru a spera la propriile urme prin aer/ trebuie mai întâi să ai/ amintiri pregătite să moară/ (…)”
“copilul care am fost îşi duce de mână bătrânul/ (…)”.
şi povestea se ţese încet, de parcă în “turnul cu ceas al oraşului”, “Bătrânul Ceasornicar” se plimbă printre “roţile Marelui Mecanism”, le unge cu uleiuri parfumate, verifică mersul monoton “la secundă” şi fixează marile ace ale “mecanismului” ce sună la oră fixă, ce întreţinea pe vremuri viaţa insomniacilor şi trezea din vise adormiţii burgului, alungându-le Frica din oase.
Fără “turnul oraşului” şi fără “Marele Mecanism”, care uneşte timpul împrăştiind pe străzile înguste şi-n cartierele mai noi ale burgului, răutatea parfumurilor din uleiurile “Bătrânului Ceasornicar”, nu mai există decât Frica! Pe străzile pustii, “ceasornicarii” vremurilor noi “prestează pentru export”!E o frumoasă, tristă şi încrâncenată poveste în acest poem de largă respiraţie, pe care ni-l propune poetul Marius Dumitrescu!

“răutatea unui parfum” de Marius Dumitrescu, Editura Brumar, anul 2018, Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here